Grecia a fost afectată vineri seara de inundaţii grave, în condiţiile în care uraganul 'Gonzalo' s-a deplasat din vestul Europei către Grecia, a anunţat Centrul Meteorologic Naţional.
Nicio victimă nu a fost semnalată sâmbătă dimineaţa.
Regiunea Attica, unde se află capitala Atena, a fost grav afectată de intemperii. Pompierii au primit peste 600 de apeluri în cursul serii de vineri.
Maşini au fost blocate din cauza inundaţiilor în oraşul Pireu şi într-o suburbie a Atenei, Ilion.
Circulaţia feroviară a fost întreruptă sau a suferit întârzieri în zonă şi numeroase nave au rămas blocate în portul Pireu din cauza vânturilor puternice.
Premierul Antonis Samaras, revenit de la summitul UE de la Bruxelles, s-a deplasat la o unitate de pompieri la periferia Atenei.
La Salonic (nord), vânturile puternice au provocat de asemenea probleme: copaci căzuţi şi întreruperi de electricitate.
Toate regiunile Greciei au fost afectate de intemperii, inclusiv insulele, în special Rhodos.
Începând de sâmbătă după-amiază, uraganul 'Gonzalo' urmează să se deplaseze către estul Europei şi Turcia, scrie agerpres.
Grecia este inundată
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

1.635
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
1.635

1.647
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
1.647

33
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
33

2.867
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
2.867

75
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
75

2.610
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
2.610

98
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
98

1.667
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
1.667

4.644
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
4.644

2.157
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
2.157

90
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
90

48
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
48

1.333
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
1.333

















Comentează