Consiliul Europei a criticat într-un raport publicat vineri închisorile supraaglomerate din Grecia şi condiţiile de viaţă din acestea care reprezintă "un afront la adresa demnităţii umane", relatează AFP, conform AGERPRES.
Raportul Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi a Tratamentelor Degradante (CPT) al Consiliului Europei a fost realizat în urma a două săptămâni de vizite, la sfârşitul anului 2021, la cinci închisori: la Korydallos - cea mai mare, lângă Atena -, la Nigrita (nord), şi în insulele Kos, Chios şi Corfu.
Raportul, care evaluează condiţiile din închisori la zece ani după recomandările făcute de CPT, constată "o suprapopulare şi condiţii precare de detenţie, violenţe între deţinuţi, lipsa gravă de personal şi servicii de sănătate inadecvate".
În cadrul vizitei efectuate la sfârşitul anului 2021, "Grecia număra 11.182 de deţinuţi pe 10.175 de locuri, ceea ce reprezintă un grad de ocupare de 110%", notează raportul.
Din 34 de penitenciare, 24 erau supraaglomerate şi cincisprezece dintre ele aveau un grad de ocupare mai mare de 130%, se precizează în raport.
CPT a subliniat progresul în îngrijirea medicală a deţinuţilor prin creşterea numărului de personal medical din penitenciare, însă şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu "lipsa unor investigaţii amănunţite cu privire la decesele produse în arest" şi cu lipsa "activităţilor constructive" oferite deţinuţilor în vederea reintegrării lor în societate.
Comitetul European pentru Prevenirea Torturii şi a Tratamentelor Degradante al CoE recomandă Greciei să recurgă mai des la "folosirea pedepselor alternative la închisoare", "să adopte măsuri pentru a facilita reintegrarea socială" şi "o mai bună repartizare a deţinuţilor între penitenciare".
Într-un răspuns adresat comitetului, guvernul elen a dat asigurări că va intensifica transferurile către închisorile mai puţin aglomerate şi va elabora un "plan strategic reevaluat" pe baza recomandărilor CPT.
Autorităţile elene au explicat, de asemenea, că iniţiativele de reintegrare şi reeducare pentru deţinuţi au fost perturbate de pandemia de coronavirus.
Grecia, criticată dur într-un raport al Consiliului Europei: 'Un afront la adresa demnității umane'
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

1.260
VIDEO Atac dur al Ucrainei în Rusia: 7 morți și 40 de răniți / Primele măsuri anunțate de Vladimir Putin
1.260

1.046
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
1.046

2.397
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
2.397

9.516
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
9.516

3.002
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
3.002

57
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
57

60
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
60

3.229
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mojtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
3.229

37
Jair Bolsonaro, spitalizat după ce i s-a făcut rău în închisoare
37

30
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
30

1.358
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
1.358

75
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
75

111
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
111

















Comentează