Ministrul grec al apărării, naţionalistul Panos Kammenos, opozant al acordului dintre Atena şi Skopje privind numele Macedoniei, şi-a exprimat duminică satisfacţia în legătură cu slaba participare a macedonenilor la referendumului privind schimbarea numelui ţării lor, relatează AFP.
Paradoxalul aliat al premierului Alexis Tsipras - artizan al acestui acord pentru a pune capăt unei dispute balcanice de peste un sfert de secol -, Panos Kammenos a scris într-un mesaj pe Twitter că slaba participare la votul din ţara vecină face ca referendumul să fie "nul".
"68% dintre cetăţeni au anulat acordul", încheiat în iunie între Atena şi Skopje pentru a redenumi "Macedonia de Nord" fosta republică iugoslavă, devenit independentă în 1991, a comentat el.
Până la orele 18.45 GMT, nu existau date oficiale despre rata participării la referendumul din Macedonia.
Cu două ore înainte de închiderea secţiilor de vot din Macedonia fostă iugoslavă, participarea era de 29%, inferioară celei dorite de premierul Zoran Zaev pentru a obliga opoziţia să accepte, într-un vot în parlament, acordul cu Atena.
Purtătorul de cuvânt al guvernului elen, Dimitris Tzanakopoulos, a afirmat în cursul dimineţii că doreşte un rezultat "pozitiv" la referendum, care să deschidă calea ratificării acordului de către parlamentul de la Skopje.
După încheierea acordului, care trebuie să deblocheze aderarea micul stat balcanic la UE şi NATO, Alexis Tsipras şi-a reafirmat voinţa de a-l transpune în practică, independent de opoziţia manifestată de Panos Kammenos.
Atena, care consideră denumirea de ''Macedonia'' ca aparţinând patrimoniului său cultural, se teme de intenţiile macedonene faţă de provincia greacă de frontieră Macedonia (nord), considerată drept centrul imperiului lui Alexandru cel Mare (sec. al IV-lea î.Hr.).
Procesul de aderare a Macedoniei la NATO şi UE a fost blocat de Grecia, care contestă numele fostei republici iugoslave, considerând că aceasta implică o pretenţie teritorială asupra provinciei sale nordice cu acelaşi nume.
Grecia: Aliatul naţionalist al premierului Tsipras salută slaba participare la referendumul din Macedonia
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

49
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
49

210
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
210

229
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
229

402
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
402

509
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
509

53
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
53

999
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
999

684
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
684

2.219
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
2.219

39
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
39

65
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
65

5.662
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
5.662

1.867
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
1.867
















Comentează