Echipaje de pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea intervin luni pentru evacuarea apei din patru gospodării inundate din municipiul Râmnicu Vâlcea, una din Drăgăşani şi una din Amărăşti, precum şi pe DN 7, pe Valea Oltului, la kilometrul 234, unde, din cauza scurgerilor de pe versanţi, este apă de 10 centimetri pe carosabil, informează purtătorul de cuvânt al instituţiei, Cătălin Popescu, scrie agerpres.ro.
Din cauza furtunii, luni dimineaţa, la Râmnicu Vâlcea, un copac s-a prăbuşit peste trei maşini, el fiind îndepărtat de către echipaje ale ISU.
"ISU Vâlcea intervine pe DN7 la km 234 (în zona Balta Verde) pentru evacuarea apei de pe carosabil. Se circulă pe ambele sensuri, apa are 10 centimetri. Apa de pe carosabil provine din scurgerile de pe versanţi. Pompierii au intervenit luni şi în Râmnicu Vâlcea pentru evacuarea apei din patru gospodării inundate, precum şi la Drăgăşani şi la Amărăşti pentru evacuarea apei din câte o gospodărie inundată", a anunţat Cătălin Popescu.
Luni dimineaţa, a plouat abundent în judeţul Vâlcea, în unele zone cantitatea de precipitaţii căzută în intervalul orar 6,00 - 9,00 fiind de peste 50 de litri pe metru pătrat.
Pentru judeţul Vâlcea este în vigoare luni o avertizare cod portocaliu de inundaţii.
Gospodării inundate în trei localități din județul Vâlcea
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

596
Greșeala pe care o fac mulți români când folosesc mașina de spălat - Avertismentul specialiștilor
596

535
De ce nu plecăm din relațiile care ne fac rău. Explicațiile psihologilor
535

621
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
621

1.035
IGPR răspunde acuzațiilor Sindicatului Europol cu privire la uniformele poliţiştilor: Furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii s-au încadrat în specificaţiile tehnice
1.035

1.827
FOTO Accident teribil în București: Mașini, un moped și un troleibuz au fost implicate
1.827

14
Incendiu de vegetaţie uscată lângă vagoane încărcate cu motorină, în Alba: pompierii acționează cu două autospeciale
14

42
Sfarșit tragic în Satu mare: persoană decedată după ce a fost prinsă sub un mal de pământ
42

2.867
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.867

4.217
Se anunță cozi infernale pe Valea Oltului - Restricții majore de circulație până în iunie
4.217

13
Începe prima ediţie din România a "Robotics for Good: Youth Challenge" – unde va avea loc
13

31
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
31

1.474
Adrian Sârbu a scăpat de dosarul de evaziune fiscală de 4 milioane de euro. După 12 ani faptele s-au prescris
1.474

501
Nou mesaj Ro-Alert la Tulcea, al treilea de vineri. Ținte semnalate în apropierea graniței cu Ucraina
501
















Comentează