Senatorul PNL Alina Gorghiu a cerut Comisiei juridice şi pentru drepturile omului din cadrul APCE să solicite opinia Comisiei de la Veneţia pe legile Justiţiei.
"Ieri am trimis o scrisoare Comisiei juridice şi pentru drepturile omului din cadrul APCE ca, având în vedere şi raportul GRECO, să solicite opinia Comisiei de la Veneţia cu privire la legile Justiţiei", a scris Gorghiu, vineri, pe Facebook.
Ea aminteşte că există un precedent în acest sens.
"Precedentul în care Comisia de la Veneţia a fost sesizată de APCE în legătură cu propunerea legislativă Nicolae-Pleşoianu referitoare la sectorul ONG este un argument bun", arată senatorul PNL.
Alina Gorghiu mai precizează că o misiune a Comisiei de la Veneţia a fost deja la Bucureşti pentru un punct de vedere în acest sens.
"Luând în considerare faptul că recenta reformă a sistemului judiciar a adus tensiuni majore în interiorul societăţii, la nivelul clasei politice şi a câtorva asociaţii profesionale ale magistraţilor, cât şi faptul că dezbaterea şi votul în Parlament în cazul acestor legi s-a desfăşurat în procedură de urgenţă în ciuda criticilor care au fost exprimate, transmit propunerea către Comisia juridică şi pentru drepturile omului din cadrul APCE să ceară opinia Comisiei de la Veneţia în ceea ce priveşte modificarea legilor Justiţiei, respectiv a Legii 303/2004 privind statutul magistraţilor, a Legii 304 privind organizarea judiciară şi a Legii 317/2004 privind statutul CSM", se arată în scrisoarea transmisă de senatorul PNL.
Gorghiu solicită Comisiei juridice a APCE să sesizeze Comisia de la Veneţia pe legile Justiţiei
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

1.006
Claudiu Târziu, după votul din Parlament pe solicitarea SUA: "Opoziția a căzut într-o capcană. AUR sigur e deranjat de eticheta de anti-americani"
1.006

2.844
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
2.844

1.677
Jocuri politice pe banii țării! Lider PNL: PSD împreună cu AUR şi Simion au pus la cale o conspiraţie prin care vor să facă bugetul României ţăndări
1.677

669
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
669

3.251
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
3.251

1.000
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
1.000

5.931
Gigi Becali îl face praf pe George Simion după scandalul pe tema dislocării de trupe SUA în România: 'Bă, dacă sunteți suveraniști apărați-vă singuri. Nu mai mergeți să dați mâna cu oamenii'
5.931

3.242
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
3.242

1.751
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.751

160
Deputatul AUR Andrei Gușă: "Sistemul a decis implicarea de facto a României în două războaie în mai puțin de 24 de ore! Vrem pace!"
160

38
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
38

33
Ministrul apărării, Radu Miruţă, s-a întâlnit cu noul ambasador al SUA în România: Prezenţa militară americană în ţara noastră, alături de investiţiile SUA în domenii strategice contribuie la consolidarea securităţii naţionale
33

1.780
Thuma (PNL) cere un buget echitabil pentru județul Ilfov: „Am obligația să apăr interesul cetățenilor”
1.780
















Comentează