Preşedintele Federaţiei internaţionale de fotbal (FIFA), Gianni Infantino, s-a declarat "preocupat" de situaţia "tragică şi îngrijorătoare" după lansarea de către Rusia a unei intervenţii militare în Ucraina, fără a face însă în anunţ cu privire la următoarele meciuri organizate pe teritoriul rus, informează AFP, citat de Agerpres.
"Am fost şocat de ceea ce am văzut, sunt preocupat şi îngrijorat de această situaţie. FIFA condamnă folosirea forţei de către Rusia. Violenţa nu este niciodată o soluţie. Facem apel la toţi actorii să restabilească pacea printr-un dialog constructiv", a spus liderul forului fotbalistic mondial, joi, într-o conferinţă de presă, în timp ce Rusia urmează să găzduiască una sau chiar două întâlniri din play-off-ul Cupei Mondiale 2022, pe 24 şi 29 martie.
"FIFA va continua să monitorizeze situaţia, iar evoluţiile în legătură cu meciurile de calificare la Cupa Mondială vor fi comunicate în timp util", a precizat organizaţia într-un comunicat.
Federaţiile celor trei ţări susceptibile de a se deplasa în Rusia la sfârşitul lunii martie, pentru barajele Cupei Mondiale - Polonia, Suedia şi Cehia - ceruseră în comun, într-un comunicat de presă publicat joi, relocarea acestor jocuri.
UEFA, confederaţia europeană de fotbal, deja "condamnase ferm invazia militară rusă" în Ucraina, mai devreme, în cursul zilei de joi, înainte de a convoca un Comitet Executiv extraordinar pentru vineri, la ora 10:00 (11:00 - ora României), în special pentru a decide soarta finalei actualei ediţii a Ligii Campionilor, programată la Sankt Petersburg pe 28 mai.
Apelurile la relocare au venit din partea liderilor europeni, inclusiv a premierului britanic Boris Johnson, care se opune organizării evenimentului în Rusia.
Rusia a lansat în zorii zilei de joi o invazie la scară largă în Ucraina - terestră, aeriană şi navală -, cel mai mare atac al unui stat împotriva altui stat în Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut vineri dimineaţă bilanţul victimelor primei zile a invaziei Rusiei, indicând că sunt 137 de morţi.
Gianni Infantino, președintele FIFA: Am fost şocat de ceea ce am văzut, sunt preocupat şi îngrijorat de această situaţie
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

26
Costel Gâlcă, după victoria cu Dinamo: 'Ne dorim foarte mult să fim în fruntea clasamentului'
26

32
Sinner și Medvedev se întâlnesc în finala turneului de la Indian Wells
32

214
'Dinamo nu este respectată de arbitri', declară Zeljko Kopic, după înfrângerea echipei Dinamo în fața rivalei FC Rapid
214

894
Vești crunte pentru fanii 'Marelui Circ': se anulează Marile Premii de Formula 1 din Bahrain şi Arabia Saudită
894

30
Serie A: echipa italiană Juventus Torino a dispus sâmbătă seara, în deplasare, de formaţia Udinese
30

38
La Liga: Real Madrid a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, formaţia Elche
38

255
Rapid Bucureşti, noul lider al Superligii, după 3-2 cu Dinamo
255

26
Ianis Hagi a înscris, iar Alanyaspor a făcut egal la Izmir, 2-2 cu Goztepe
26

21
Oțelul Galați pierde acasă cu Csikszereda, scor 2-3, în prima etapă din play-out
21

4.647
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
4.647

10
Atletico Madrid – Getafe 1-0
10

14
Schi alpin: Julia Scheib a câştigat slalomul uriaş de la Are şi a obţinut Globul de Cristal al probei
14

13
Egal în derby, Bayer Leverkusen – Bayern Munchen 1-1
13
















Comentează