Gest de lolidaritate cu cadrele medicale care luptă împotriva noului coronavirus, în Bulgaria. Mii de bulgari au ieşit duminică seara la balcoane pentru a aplauda cadrele medicale aflate în prima linie a luptei împotriva noului coronavirus, în semn de unitate şi solidaritate, informează luni Reuters.
Premierul Boiko Borisov a anunţat duminică faptul că toţi medicii implicaţi în tratarea pacienţilor cu coronavirus vor beneficia un bonus de 1.000 de leva (507 euro) pe lună.
Cazurile confirmate în Bulgaria au crescut de peste două ori în ultimele zile, ajungând la 52 - un copil de 9 ani din Marea Britanie fiind cel mai recent pacient confirmat pozitiv cu noul coronavirus. Două persoane au murit în urma contractării infecţiei.
Ţara a declarat stare de urgenţă până pe 13 aprilie, a dispus închiderea şcolilor şi interzicerea adunărilor.
Mii de locuitori din capitala Sofia şi zeci de persoane din alte localităţi au ieşit duminică seară la balcoane, cu luminile de la telefoanele mobile aprinse, în semn de susţinere a medicilor, în urma unui apel pe reţelele de socializare.
"Am început cu toţii să batem din palme la ora 21.00", a povestit la postul naţional de radio Irena Yankova, din oraşul nordic Plevna. "Vecinii noştri au procedat la fel. Şi vecinii de la blocul de lângă noi au început, de asemenea, să aplaude. Sentimentul este de nedescris!", a spus ea.
Doi bărbaţi din Plevna s-au numărat printre primele patru cazuri de infectare cu coronavirus confirmate în Bulgaria.
"Susţinem medicii din prima linie şi pe toţi cei care sunt aproape de persoanele infectate", a spus Yankova.
Autorităţile bulgare au declarat că sistemul sanitar rezistă, iar industria bulgară produce măşti şi costume de protecţie pentru medici.
Spitalele din Bulgaria se confruntă cu problema cronică a numărului insuficient de asistente, după ce numeroase cadre medicale au plecat în ţări occidentale, atrase de salariile mai mari. Autorităţile bulgare au început să angajeze voluntari pentru tratamentul pacienţilor, notează Reuters
Gest de solidaritate la sud de Dunăre - Bulgarii aplaudă de la balcoane medicii aflaţi în prima linie a luptei contra pandemiei de COVID-19
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

370
Ucraina a lovit Rusia în Marea Neagră: Două nave au fost distruse
370

25
Israelul a efectuat 400 de valuri de bombardamente în Iran de la începutul războiului: Sunt cel puțin 1.230 de morți
25

32
Șeful ONU spune că Israelul a ucis peste 820 de civili libanezi, între care 106 copii: Ordinele de evacuare israeliene încalcă legea internaţională
32

1.644
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
1.644

49
Cubanezii au atacat un birou al Partidului Comunist într-o revoltă rară, cauzată de penele de curent
49

49
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
49

1.089
Românii din Ucraina, prudenți după discuțiile dintre Nicușor Dan și Zelenski: 'Marea noastră dorință este...' / Ce garanții cer
1.089

3.448
Iranul schimbă tactica: Este prima țară din istorie care atacă cu drone... bănci din țări străine
3.448

316
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
316

106
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
106

3.445
Afganistanul a atacat Pakistanul, putere nucleară: Talibanii au lovit în capitală
3.445

2.871
REUTERS Donald Trump respinge negocierile pentru oprirea războiului cu Iranul: 'Nu este interesat / Poate va veni o zi, dar nu acum'
2.871

25
Coreea de Sud ia în considerare acordarea de vouchere energetice suplimentare pentru a subvenționa gospodăriile vulnerabile
25
















Comentează