Ministrul de externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a propus, într-un interviu acordat publicaţiei Welt am Sonntag, crearea în caz de necesitate a unei căi aeriene pentru aprovizionarea cu ajutor umanitar a locuitorilor din oraşul sirian Alep, informează sâmbătă agenţia de presă TASS.
"Dacă nu se va putea livra ajutor umanitar în cantitate suficientă în ambele părţi ale oraşului Alep, va trebui să analizăm posibilitatea livrării pe calea aerului în primul rând a medicamentelor", a spus Steinmeier. El a subliniat că în pezent guvernul german discută această problemă cu ONU, SUA şi Rusia.
Şeful diplomaţiei germane şi-a exprimat de asemenea îngrijorarea în legătură cu utilizarea de arme chimice în Alep. "Condamnăm cu toată fermitatea utilizarea armelor interzise, fie că este vorba de arme chimice sau de bombe-butoi, şi îndemnăm toate părţile implicate în conflict să facă tot posibilul pentru a proteja populaţia civilă", a spus el.
Începând de joi, în Alep au fost impuse pauze zilnice de trei ore în acţiunile de luptă, între 10:00 şi 13:00 orele locale, pentru a permite trecerea în siguranţă a convoaielor cu produse alimentare şi medicamente. În acelaşi timp, în Alep sunt deschise şapte coridoare umanitare pentru retragerea locuitorilor şi a combatanţilor care doresc să predea armele şi să beneficieze de amnistiere.
Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a îndemnat la o pauză în luptele de la Alep şi la un acces imediat la cei circa 1,5 milioane de locuitori care riscă să fie asediaţi în totalitate în acest oraş din nordul Siriei. Lupte intense au avut loc în ultimele săptămâni în acest oraş şi în împrejurimile lui, divizat între cartierele estice aflate în mâinile rebelilor şi cele vestice aflate sub controlul regimului, fiecare sector fiind aproape încercuit de tabăra adversă.AGERPRES
Germania propune crearea unei căi aeriene pentru aprovizionarea oraşului sirian Alep
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

6
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
6

170
Afganistanul a atacat Pakistanul, putere nucleară: Talibanii au lovit în capitală
170

536
REUTERS Donald Trump respinge negocierile pentru oprirea războiului cu Iranul: 'Nu este interesat / Poate va veni o zi, dar nu acum'
536

15
Coreea de Sud ia în considerare acordarea de vouchere energetice suplimentare pentru a subvenționa gospodăriile vulnerabile
15

630
Slovacia s-a sucit: Renunţă să blocheze reînnoirea sancţiunilor UE împotriva Rusiei
630

24
UE nu vede îngrijorări imediate privind aprovizionarea cu petrol, în ciuda perturbărilor suferite de Iran
24

86
'Facem mulți bani': Trump laudă creșterea prețului petrolului, provocând furia senatorilor
86

703
Tensiunile din Iran au dus la creșterea Euriborului. Ce înseamnă pentru românii cu credite ipotecare
703

2.963
Trump intră în forță în criza din Golf - Nave de război trimise pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz
2.963

5.341
Se formează încet o nouă alianță anti-SUA în Orientul Mijlociu: planul pus în mișcare de Iran
5.341

170
Iranul amenință SUA și Israel: 'Forţele noastre armate sunt ferm determinate să dea inamicului o lecţie memorabilă'
170

6.957
Se încinge scandalul între Trump și președintele Israelului: Este un tip slab și jalnic/ „Demnitatea, independența și suveranitatea” Israelului nu sunt de vânzare
6.957

3.054
Încă o carte detonează familia regală britanică: Regina Camilla, prințul Harry și controversata Meghan Markle sunt în centrul atenției
3.054
















Comentează