Guvernul german a extins cu un an, până la finalul lui 2021, interdicţia asupra exporturilor de arme către Arabia Saudită, informează joi DPA.
Autorizaţiile de export deja emise vor fi revocate, cu excepţia livrărilor pentru proiectele de cooperare europene, a explicat un purtător de cuvânt guvernamental.
Guvernul federal de la Berlin va continua să nu mai emită autorizaţii pentru exporturi de arme în anul 2021, şi vor fi excluse, de asemenea, producţiile comune cu parteneri europeni. Totuşi, în astfel de proiecte, companiile germane trebuie să insiste că bunuri asamblate nu sunt iniţial livrate Arabiei Saudite sau Emiratelor Arabe Unite (EAU).
Interdicţia de export de arme către Arabia Saudită, care este în vigoare din 2018, a fost deja extinsă de mai multe ori şi urma să expire la 31 decembrie 2020.
Decizia a fost aplicată iniţial în noiembrie 2018 după uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, critic al regimului de la Riad, la consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul.
Germania prelungește interdicţia asupra exporturilor de arme către Arabia Saudită
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

571
Aviaţia israeliană provoacă panică la Beirut în timpul vizitei secretarului general al ONU
571

54
Germania „nu doreşte să se implice” în războiul din Iran: cancelarul german a explicat motivul
54

647
Spectrul crizei din anii 70 - Ce impact va avea războiul din Iran asupra economiei americane
647

2.686
AUDIO Trump confirmă alianța militară Rusia-Iran-China: „Cred că Putin poate ajută un pic Iranul”
2.686

2.698
Donald Trump anunță escaladarea războiului cu Iranul: 'Îi vom lovi foarte tare în următoarea săptămână'
2.698

5.283
VIDEO Atac dur al Ucrainei în Rusia: 7 morți și 40 de răniți / Primele măsuri anunțate de Vladimir Putin
5.283

2.038
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
2.038

3.758
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
3.758

15.418
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
15.418

3.926
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
3.926

74
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
74

75
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
75

3.855
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mojtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
3.855
















Comentează