Germania preia luni, 1 aprilie, preşedinţia prin rotaţie a Consiliului de Securitate al ONU, informează dpa preluată de Agerpres.
Ministrul de externe german Heiko Maas este aşteptat la New York, pentru a prelua preşedinţia de la omologul său francez Jean-Yves Le Drian.
Cele două ţări europene vecine îşi exercită în martie şi aprilie preşedinţiile coordonate, cu o agendă de lucru organizată în comun. Germania a preluat din aprilie postul de preşedinte al Consiliului de Securitate format din 15 membri, după ce Franţa a deţinut acest post în martie.
Agenda germană pentru luna aprilie include reuniuni speciale asupra violenţei sexuale în timpul conflictelor şi asupra dezarmării nucleare.
Într-o conferinţă de presă susţinută la începutul lui martie alături de ambasadorul Franţei la ONU, Francois Delattre, pentru a marca preşedinţiile lor comune, trimisul german la ONU, Christoph Heusgen, a declarat că doreşte mai degrabă să provoace mai multe dezbateri deschise în Consiliu, decât să continue practica deja comună a lecturării unor comunicate pregătite din timp.
Înainte de aceasta, Germania a deţinut preşedinţia Consiliului de Securitate în septembrie 2012, în timpul stagiului său de doi ani în Consiliu în calitate de membru ales.
Germania preia preşedinţia Consiliului de Securitate al ONU
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

7
Referendum în Kazahstan menit să flexibilizeze sistemul - Tokaev este posibil să-şi pregătească succesorul
7

661
Încă un semn că SUA sunt pe modul RĂZBOI: Pe noile monede de zece cenţi nu a mai fost pus simbolul universal al păcii
661

66
Nave de război sud-coreene în Strâmtoarea Ormuz - Coreea de Sud analizează apelul lui Trump
66

17
Cutremur cu magnitudinea 5,3 în apropiere de El Salvador
17

1.570
Rămâne Israelul fără interceptoare în fața rachetelor iraniene? - Explicațiile IDF
1.570

785
Războiul din Iran îi dă bătăi de cap lui Zelenski: "Nu vrem să pierdem sprijinul americanilor"
785

1.411
Războiul dintre Afganistan și Pakistan - Bombardamente puternice în fieful liderului talibanilor
1.411

1.784
Cel mai mare diamant roz din lume se află la Teheran. Iranul are una dintre cele mai impresionante colecții de bijuterii
1.784

3.722
Revenire spectaculoasă a lui Orban în Ungaria. Studiile arată că are o bază electorală încă puternică. Temeri la Bruxelles
3.722

83
Israelul anunță un nou val de atacuri asupra Iranului
83

1.734
Vacanțe compromise și zboruri anulate. Războiul din Orientul Mijlociu afectează milioane de turiști
1.734

2.117
Gardienii Revoluției vor capul lui Netanyahu: „Vom continua să-l vânăm şi să-l ucidem cu toată puterea noastră”
2.117

96
Autorităţile iraniene au arestat cel puţin 20 de persoane pentru legături cu Israelul
96
















Comentează