Germania a lansat joi un apel către Regatul Unit pentru a avea o ''abordare mai realistă'' în negocierile post-Brexit cu Uniunea Europeană, aflate în prezent în impas, transmite AFP potrivit Agerpres.
Nu este posibil pentru britanici să aibă în acelaşi timp ''o suveranitate deplină şi un acces total la piaţa unică a Uniunii Europene'', a declarat ambasadorul Germaniei la UE, Michael Clauss, într-o intervenţie la grupul de reflecţie bruxellez European Policy Centre.
UE şi Londra au început marţi cea de-a patra rundă de negocieri pentru a încerca să ajungă la un compromis asupra relaţiei bilaterale post-Brexit.
Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană la 31 ianuarie acest an, după ce puţin peste jumătate din electoratul său a votat pentru Brexit într-un referendum organizat în iunie 2016.
Perioada de tranziţie, în timpul căreia Londra continuă să aplice regulile comunitare, se va încheia la 31 decembrie, cel puţin dacă Regatul Unit nu solicită până la finalul lunii iunie o prelungire de unul sau doi ani. Însă guvernul britanic a exclus total această ipoteză până în prezent.
Un mini-summit între premierul Boris Johnson, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, urmează să ofere o imagine asupra stării de fapt până la finalul acestei luni.
Negociatorul-şef european pentru Brexit, Michel Barnier, a estimat marţi că această nouă săptămână de discuţii este ''esenţială pentru a face progrese tangibile'' în negocierile cu Londra.
Germania cere Londrei să dea dovadă de mai mult realism în negocierile cu UE
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

214
VIDEO Echipajul de pe Artemis II transmite un mesaj care ar trebui să dea de gândit întregii omeniri: Pământul părea doar o simplă barcă de salvare suspendată, nemișcată
214

1.699
Viktor Orbán reacționează după ce a văzut că maghiarii iau cu asalt urnele de vot: 'Asta înseamnă un singur lucru...'
1.699

261
Pericolul invizibil din farfurie: alimentele care pot provoca intoxicații dacă sunt păstrate greșit
261

802
Marina SUA a început deminarea Strâmtorii Ormuz - Semene de pace în Orientul Mijlociu
802

31
Turcia începe producția de kituri de ghidare laser într-o nouă fabrică
31

1.275
SURSE Elon Musk pregătește o mare lovitură: SUV-ul low cost de la Tesla, care va da peste cap piața auto
1.275

27
Lucrările la sala de bal de la Casa Albă pot continua până la 17 aprilie
27

26
Coreea de Sud, aproape de un acord petrolier cu Kazahstan
26

2.562
VIDEO Semnal politic puternic în Ungaria: Mobilizare masivă la urne, prezență uriașă la vot
2.562

2.953
Un fost negociator al SUA în Orientul Mijlociu explică de ce au eșuat negocierile cu Iranul: Ei au mai multe atuuri decât noi
2.953

131
Două femei au călcat în picioare un Coran şi au fost arestate pentru blasfemie
131

825
Armistițiul de Paște, încălcat în repetate rânduri în Ucraina: Tot mai multe atacuri din partea Rusiei
825

95
Analiză Financial Times: Alegerile din Ungaria, un test crucial pentru marile puteri
95
















Comentează