Cancelarul german Angela Merkel a declarat luni, la Bratislava, că aliaţii Ucrainei trebuie să ajute această ţară să-şi plătească datoria faţă de Rusia pentru gazele naturale livrate.
Şefa guvernului de la Berlin a făcut această declaraţie după ce premierul slovac Robert Fico a reafirmat, în cadrul unei conferinţe de presă comune, opoziţia sa faţă de un ajutor financiar pentru Kiev.
Pentru cancelarul german însă, 'fiecare trebuie să-şi aducă o contribuţie, inclusiv Slovacia'. 'Acum noi căutăm o soluţie, nu o avem încă şi iarna se apropie deja', a adăugat Angela Merkel, insistând asupra necesităţii de a se ajunge la un acord în această privinţă între Ucraina, UE şi Rusia.
Compania de stat ucraineană Naftogaz a anunţat anterior că Ucraina şi Uniunea Europeană doresc semnarea, marţi, la Bruxelles, a unui acord interimar cu Rusia care să prevadă livrarea de gaze naturale în Ucraina şi tranzitarea lor către Europa în perioada de iarnă.
Este vorba de o poziţie comună la care Kievul şi UE au ajuns luni în cadrul negocierilor din capitala ucraineană dintre comisarul european pentru energie Gunther Oettinger şi responsabili ucraineni, negocieri ce au avut loc înainte de reuniunea ministerială de la Bruxelles consacrată disputei ruso-ucrainene pe tema gazului.
Slovacia, foarte dependentă de gazul din Rusia, continuă să transporte gaze naturale în flux invers către Ucraina. În ultimele săptămâni, livrările de gaz din Rusia către Slovacia au înregistrat reduceri semnificative.
În cadrul conferinţei de presă menţionate, premierul slovac a adus din nou reproşuri Ucrainei, afirmând că această ţară doreşte ca alţii să-i rezolve problemele. 'Am impresia uneori că Ucraina aşteaptă ca soluţia la problemele ei să vină de la toate ţările în afară de ea', a afirmat Fico. 'Ucraina trebuie să se reformeze aşa cum a făcut şi Slovacia la timpul ei', a insistat el, notează agerpres.
Germania cere bani pentru Ucraina
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

63
Gardienii Revoluției vor capul lui Netanyahu: „Vom continua să-l vânăm şi să-l ucidem cu toată puterea noastră”
63

20
Autorităţile iraniene au arestat cel puţin 20 de persoane pentru legături cu Israelul
20

24
Alegeri locale în Franţa - Temele de dezbatere care ar putea duce la surprize
24

910
Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane - Legătura cu războiul din Iran
910

130
Japonia îi răspunde lui Trump: Orice decizie de a trimite nave militare japoneze în Orientul Mijlociu ar întâmpina „obstacole mari”
130

2.153
Industria petrolieră, consternată de postarea lui Trump despre Iran - Relație volatilă cu liderul de la Casa Albă
2.153

35
Patru palestinieni, inclusiv doi copii, uciși de forțele israeliene în Cisiordania
35

2.023
Surpriză la Havana. Negocieri secrete cu americanii - Nepotul lui Fidel Castro intră în scenă
2.023

178
Ministrul turc de externe, atac dur la Netanyahu: „Atât timp cât Netanyahu este acolo, (Israelul) va identifica mereu pe cineva drept inamic”
178

2.312
Ucraina a atacat unul dintre cele mai mari centre logistice petroliere rusești de la Marea Neagră - Centrul a mai fost vizat de atacuri
2.312

104
Explozii puternice auzite la Manama. Bahrainul găzduieşte baze militare americane
104

2.035
Războiul din Iran produce unde de șoc peste tot: piața apei din India este aruncată în aer
2.035

1.208
Zelenski toarnă 'gaz pe foc': acuză Rusia că alimentează militar Iranul
1.208
















Comentează