Armin Laschet, premierul landului Renania de Nord-Westfalia, favorabil continuării orientării centriste a actualului cancelar german Angela Merkel, a fost ales sâmbătă preşedinte al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), ceea ce îl plasează în pole position pentru a deveni următorul cancelar german, relatează Reuters, DPA şi AFP, potrivit Agerpres.
Cu o majoritate de 521 de voturi dintre cei 1.001 delegaţi invitaţi să voteze, Armin Laschet l-a devansat pe Friedrich Merz (466 voturi), rival al istoric al cancelarului şi favorabil unei cotituri spre dreapta, potrivit rezultatelor unui scrutin intern şi va conduce tabăra conservatoare în alegerile generale din septembrie.
Tradiţional, şeful CDU devine candidat la cancelaria germană pentru "Uniune", alianţa între CDU şi Uniunea Creştin-Socială din Bavaria (CSU).
Noul lider al CDU a câştigat alegerile în faţa altor doi candidaţi, ultraconservatorul Friedrich Merz şi expertul în politică externă Norbert Rottgen. Dar sondajele arată că adevăratul lider conservator popular este Markus Soder, membru al CSU. Până în prezent, niciun cancelar german nu a provenit din rândurile CSU. În cursul alegerilor legislative din 1980 şi 2002, Uniunea a prezentat într-adevăr un candidat din partea CSU, dar scrutinul a fost câştigat de fiecare dată de social-democraţi, conform La Tribune.
Germania - CDU l-a ales pe succesorul Angelei Merkel
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

146
Cel mai mare diamant roz din lume se află la Teheran. Iranul are una dintre cele mai impresionante colecții de bijuterii
146

529
FOTO Percheziții de amploare în trei județe: Polițiștii și DIICOT au destructurat o grupare de contrabandă cu țigări
529

1.493
Revenire spectaculoasă a lui Orban în Ungaria. Studiile arată că are o bază electorală încă puternică. Temeri la Bruxelles
1.493

1.200
Daniel Băluță îl torpilează pe Bolojan care vrea să taie din zilele de concediu. Ce categorie este afectată
1.200

888
VIDEO-FOTO Incendiu puternic în timpul slujbei la o biserică, monument istoric, din Prahova: Pompierii intervin de urgență
888

1.058
Vacanțe compromise și zboruri anulate. Războiul din Orientul Mijlociu afectează milioane de turiști
1.058

931
Nicușor Dan de Ziua Maghiarilor: Istoria noastră comună ne-a arătat că atunci când societatea s-a divizat, România a stagnat!
931

1.596
Gardienii Revoluției vor capul lui Netanyahu: „Vom continua să-l vânăm şi să-l ucidem cu toată puterea noastră”
1.596

1.792
Doliu în muzică. Chitaristul unei trupe celebre a murit la vârsta de 64 de ani
1.792

2.841
Judeţele cu cei mai săraci pensionari: 900.000 de români încasează sub 1.300 de lei pe lună
2.841

1.826
Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane - Legătura cu războiul din Iran
1.826

2.350
Duminica Sfintei Cruci 2026. Obiceiuri și tradiții în cea mai importantă sărbătoare din postul Paștelui
2.350

1.458
România riscă penurie de combustibili în câteva săptămâni? Dumitru Chisăliță (AEI) avertizează: 'Acest plan nu este, de fapt, un plan. Este doar o succesiune de idei, fără scenarii de lucru'
1.458















Comentează