Pandemia de coronavirus (COVID-19) va afecta masiv PIB-ul Germaniei în următoarele două trimestre cel puţin, a estimat joi Institutul economic DIW, care se aşteaptă ca economia germană să se contracteze cu 0,1% anul acesta, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Ar fi prima scădere a economiei germane de la criza financiară din 2009, care ar urma să ducă la reducerea veniturilor din taxe, în timp ce se înregistrează o majorare semnificativă a cheltuielilor statului pentru sprijinirea companiilor şi gospodăriilor afectate de epidemie.
Prognoza se bazează pe un scenariu în care impactul va fi unul de forma unei curbe în V, cu un declin semnificativ urmat de o relansare rapidă în acest an. Totuşi, recesiunea ar putea deveni mult mai severă dacă incertitudinile provocate de epidemie în rândul companiilor şi consumatorilor persistă, a avertizat DIW.
Încrederea investitorilor în economia Germaniei a scăzut în martie la un nivel care nu a mai fost înregistrat de la criza financiară din 2009, din cauza efectelor negative ale pandemiei de coronavirus, arată rezultatele unui studiu preliminar publicat joi de Institutul Ifo.
Indicele lunar care estimează climatul de afaceri a scăzut semnificativ, la 87,7 puncte, de la 96 de puncte în februarie.
"Este cel mai semnificativ declin din 1991 şi cea mai redusă valoare din august 2009", a afirmat preşedintele Ifo, Clemens Fuest. Acesta a avertizat că "Germania cade în recesiune".
Lupta împotriva noului coronavirus este ''cea mai mare provocare'' pe care a cunoscut-o Germania după al Doilea Război Mondial, a declarat miercuri Angela Merkel, într-un mesaj televizat către naţiune, o premieră pentru şefa executivului german aflată la al patrulea mandat, gest la care ea nu a recurs nici măcar în timpul crizei financiare din 2008-2009.
De asemenea, Merkel a criticat cumpărăturile masive observate în supermarketuri.
''Stocarea are un sens (...) Dar cu moderaţie. Acumularea (de produse) ca şi când în curând nu s-ar mai găsi nimic este inutilă şi denotă lipsa de solidaritate'', a punctat Merkel la finalul mesajului său.
În Germania erau confirmate miercuri 11.973 de cazuri de COVID-19 şi 28 de decese, fiind a treia ţară europeană, după Italia şi Spania, în ordinea numărului de infectări cu coronavirus.
Germania ar putea intra în recesiune din cauza pandemiei de COVID-19
Articole Similare

22
Vor avea investitorii încredere? România caută miliarde pe piețele externe după reformele pentru reducerea deficitului (Bloomberg)
22

427
Ciolacu îl atacă pe Bolojan, după ce premierul a participat la un chef, iar înainte a anunțat tăieri: „Tot corul lăudătorilor va spune bravo”
427

2.463
VIDEO George Simion vrea să intre la guvernare: „Vrem Puterea” / Ministerul revendicat
2.463

944
Vizita lui Nicușor Dan în SUA a costat România 200.000 de euro: precizări făcute de Administrația Prezidențială
944

5.470
„Implozie” în Guvern! Subordonații lui Bolojan cer urmărirea penală a premierului și a ministrului Dezvoltării: „pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani”, reclamă sindicaliștii
5.470

42
Vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară: „România a încheiat capitolul de pensii private privind aderarea la OCDE"
42

864
VIDEO Prinde contur tronsonul Autostrăzii Sibiu-Făgăraș: progrese importante pe șantier. Care este termenul de finalizare
864

1.383
Mihai Fifor a răbufnit la adresa premierului: "Dorinţă oarbă de control! Bolojan a pus din nou Parlamentul între paranteze prin două OUG"
1.383

2.521
Țepe cu banii pentru refugiații ucraineni: percheziții în mai multe locuri / sume de peste 330.000 de lei
2.521

19
Clubul Fermierilor Români solicită un grup de lucru permanent pentru agricultură, la Cotroceni
19

8.631
VIDEO Viktor Orban desfășoară armata maghiară: acuză Ucraina pentru o posibilă sabotare a sistemului energetic
8.631

7.252
Planul Rusiei pentru „acapararea” României: „unire” între Rusia, Ucraina, România și Bulgaria / Ripostă „violentă” din țara noastră, la cel mai înalt nivel
7.252

1.161
Lukoil explică de ce a dat statul român în judecată, în scandalul sancțiunilor SUA: E caz de forță majoră
1.161

















Comentează