USR a fost nociv pentru judeţul Galaţi, iar eliberarea din funcţii a celor de la USR reprezintă o gură de aer pentru multe administraţii locale, este de părere preşedinte PNL Galaţi, deputatul George Stângă.
Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de parlamentarul liberal, "incompetenţa" fostului prefect USR Gabriel Panaitescu a făcut ca 21 de localităţi din judeţul Galaţi afectate de inundaţiile ce au avut loc în această vară să nu primească bani din Fondul de Intervenţie pentru judeţele afectate de calamităţile naturale. El nu ar fi depus nicio solicitare pentru alocarea de fonduri, iar din acest motiv, Galaţiul nu s-a regăsit pe lista judeţelor care au primit sprijin financiar de la guvern.
'În ciuda cererilor depuse de administraţiile locale afectate de inundaţii, habarnistul Panaitescu nu a urmat procedura şi nu a transmis solicitările către Guvern pentru alocarea de fonduri pentru refacerea drumurilor, podeţelor sau a altor obiective calamitate. Până acum, am preferat să dăm dovadă de maturitate politică şi am făcut compromisul de a nu-i trage de urechi pe cei de la USR pentru greşelile pe care le-au tot făcut, dar nu mai putem tolera incompetenţa crasă care îi caracterizează pe usr-işti, mai ales că acest fapt îi afectează direct pe gălăţeni. USR a fost nociv pentru judeţul Galaţi. Singura decizie bună pentru români pe care a luat-o USR a fost să plece de la guvernare', a declarat George Stângă.
Conform acestuia, în cea de-a doua etapă a alocării din Fondul de Intervenţie aflat la dispoziţia Guvernului, subprefecţii liberali, care au preluat atribuţiile fostului prefect, au deblocat situaţia.
,,În urma inundaţiilor care au avut loc în lunile mai-august 2021, la Instituţia Prefectului au fost înregistrate 20 de rapoarte operative pentru care au fost constituite comisii de evaluare a pagubelor. Deşi avea posibilitatea, poate chiar obligaţia, ca în baza acestor rapoarte să iniţieze o Hotărâre de Guvern, la acel moment, Instituţia Prefectului Galaţi, condusă de Gabriel Panaitescu (USR), nu a făcut acest lucru, Galaţiul fiind astăzi un judeţ care nu a putut beneficia de aceste despăgubiri. Din discuţiile avute la nivel naţional cu reprezentaţii Guvernului, vom face tot posibilul pentru remedierea problemei cu celeritate', a declarat subprefectul PNL Andra Costache.
Instituţia Prefectului Galaţi a depus, vineri, documentaţia pentru alocarea de fonduri în valoare de peste 6 milioane lei pentru mai multe obiective din judeţ afectate de inundaţii din localităţile Târgu Bujor, Bereşti, Bălăbăneşti, Bălăşeşti, Băneasa, Bereşti - Meria, Costache Negri, Drăguşeni, Fârţăneşti, Folteşti, Jorăşti, Matca, Măstăcani, Oancea, Schela, Scânteieşti, Smulţi, Suceveni, Rădeşti, Valea Mărului şi municipiul Galaţi.
George Stângă (PNL): USR a fost nociv pentru judeţul Galaţi
Explorează subiectul
Articole Similare

2.809
Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR, rupe rândurile și îl contrazice pe George Simion: Transmite același mesaj ca și Nicușor Dan
2.809

26
Vicepremierul Tanczos Barna a vizitat Satul Olimpic alături de conducerea COSR
26

885
Atenţionare de călătorie: Germania - zboruri anulate pe Aeroportul Berlin-Brandenburg din cauza condiţiilor meteo
885

1.906
'Scamatoria TVA' lovește economia. Fostul ministru al Muncii avertizează: 'Austeritatea lui Bolojan ne duce direct în zid'. România intră în recesiune tehnică
1.906

49
Negrescu: Moldova este azi țara cu cel mai alert ritm în procesul de negociere cu UE
49

139
Ciprian Ciucu, despre avocata din PNL prinsă cu şpagă: Cerea să fie susţinută politic. Era ca marca de scrisoare
139

62
Fifor: România riscă recesiunea. Consumul este în cădere liberă
62

1.616
Război deschis în Capitală. Băluță îl atacă frontal pe Ciucu: 'Aveți apucături de baron! Apucați-vă, odată, de treabă!'
1.616

170
Ciprian Ciucu confirmă că a primit telefoane să nu se atingă de angajaţi din primărie
170

64
Ciprian Ciucu: Am discutat cu Nicuşor Dan despre situaţia bugetară / A lăsat anumite sisteme la mâna partidelor
64

47
Război rece în Capitală. Ciucu acuză PSD de joc dublu: 'Încerc să țin relația pe linia de plutire pentru binele Bucureștiului'
47

1.444
Ciucu tranșează conflictul din PNL: Fracția anti-Ilie Bolojan este mult mai mică decât se spune. Nu se pune problema să nu îl susţin
1.444

3.013
Adrian Năstase ia la mișto relația României cu Washingtonul: Brașovul să se numească 'Trump' și alte soluții 'creative'
3.013

















Comentează