Parlamentarii AUR solicită PNL şi USR să nu tergiverseze înfiinţarea Comisiei de anchetă pentru achiziţiile din timpul pandemiei de COVID-19, a declarat, luni, copreşedintele partidului George Simion, care a susţinut că românii au dreptul să cunoască conţinutul acestor contracte.
"Legat de aceste contracte, printr-o hotărâre a Camerei Deputaţilor, am înfiinţat o Comisie de anchetă pentru achiziţiile din timpul pandemiei şi o să-i rog pe colegii de la PNL şi USR să nu tergiverseze înfiinţarea acestei comisii care este hotărâtă de plenul Camerei Deputaţilor, pentru că românii trebuie să ştie. Dacă vrem transparenţă şi să meargă într-o decizie corectă, românii trebuie să cunoască conţinutul acestor contracte. Avem legea la Camera Deputaţilor şi colegii de la Senat sunt pe aceleaşi poziţii şi nu vom ezita să folosim toate căile legale, de la Curtea Constituţională până la Curtea Supremă de Justiţie", a afirmat Simion, la Palatul Parlamentului, într-o conferinţă de presă.
Europarlamentarul Cristian Terheş a acuzat Guvernul de lipsă de transparenţă privind conţinutul contractelor încheiate de statul român cu firmele furnizoare de vaccinuri anti-COVID.
"Românii au dreptul să ştie ce este în aceste contracte ca să poată să ia astfel, cum spune Carta fundamentală a drepturilor omului din UE, o decizie liberă şi corect informată. (...) În urmă cu câteva luni, am trimis Guvernului o solicitare să-mi pună la dispoziţie toate contractele semnate de România cu firmele de vaccinare. După două luni şi ceva de refuzuri, am primit răspuns de la Ministerul Sănătăţii şi vă spun ce spune răspunsul: 'Domnule europarlamentar Cristian Terheş, având în vedere email-ul redirecţionat către dumneavoastră cu privire la solicitarea de a vi se transmite copiile contractelor cu firmele de vaccinare pe adresa de email, vă comunicăm următoarele: statele membre trebuie să menţină confidenţialitatea acestor contracte, drept urmare, ele nu pot fi transmise'", a afirmat Terheş.
El a catalogat drept "sfidare" lipsa de transparenţă a Guvernului, susţinând că, în momentul de faţă, lupta politică nu mai este între stânga şi dreapta, ci între democraţie sau "întoarcerea la tiranie".
"Cum este posibil să impui românilor astăzi, în România, să nu poată să meargă la serviciu, să se injecteze cu un astfel de produs medical, iar Guvernul României refuză să ne comunice nouă, ca aleşi publici, gândiţi-vă la oameni ce se întâmplă. Este o sfidare a tot ceea ce înseamnă principiile pe care s-a construit Europa modernă. (...) În momentul de faţă, bătălia nu mai este între stânga şi dreapta, nu mai este între AUR - PSD - PNL, bătălia este dacă dorim o Românie democrată în continuare, unde drepturile şi libertăţile fiecărui om sunt respectate, sau ne întoarcem în tiranie, unde o mână de oameni decide pentru întreaga ţară şi parlamentarii fac efectiv umbră pământului, pentru că nu poţi vota în cunoştinţă de cauză când tu nu ai acces la toate aceste informaţii", a transmis europarlamentarul.
George Simion iese la rampă după acuzațiile lui Cristian Terhes: 'PNL şi USR să nu tergiverseze Comisia de anchetă privind achiziţiile pe timpul pandemiei'
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

1.254
George Simion (AUR), vești bune înainte de adoptarea bugetului: 'Reparăm o mare greșeală a guvernului Bolojan'
1.254

47
Comisarul european din partea României va prezenta, în luna mai, strategia europeană anti-sărăcie, prima de acest fel a Uniunii Europene
47

403
Replică pentru ambasadorul lui Putin la București: 'Dacă tot a deschis subiectul banilor, atunci să vorbim și despre datoriile istorice ale Rusiei față de români'
403

1.699
Adrian Câciu, avertisment înainte de dezbaterile maraton pe buget din Parlament: 'Așa cum e construit, aceasta este rețeta sigură pentru recesiune severă'
1.699

70
Muraru (PNL): În fiecare an, parlamentarii pot depune amendamente la buget, într-o anvelopă stabilită în coaliţie, undeva la 750.000 de lei pe parlamentar
70

5.093
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
5.093

3.237
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
3.237

2.269
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.269

3.572
Europarlamentar, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
3.572

3.592
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
3.592

1.099
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.099

1.494
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
1.494

132
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
132















Comentează