Principalii producători auto americani - General Motors (GM) şi Ford - au anunţat că sunt în discuţii cu oficialii de la Washington privind modul în care ar putea sprijini producţia de echipamente medicale, cum ar fi ventilatoarele, care ar putea fi necesare pentru combaterea pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters potrivit Agerpres.
Şi şeful Tesla, Elon Musk, a anunţat că producătorul de vehicule electrice s-a oferit să fabrice sisteme de ventilaţie pentru bolnavii de coronavirus care au dificultăţi de respiraţie, după ce autorităţile americane au lansat un apel la donaţii de măşti respiratorii pentru a depăşi penuria cu care se confruntă.
Directorul general al GM, Mary Barra, a vorbit cu consilierul economic al Casei Albe, Larry Kudlow, despre această problemă, după ce producătorul auto din Detroit a anunţat suspendarea producţiei în America de Nord până în 30 martie.
Kudlow a confirmat la postul de televiziune Fox News că a discutat cu un grup auto în legătură cu producţia de ventilatoare.
Şi Ford a anunţat că "este pregătit să ajute administraţia în orice mod posibil, inclusiv prin producerea de ventilatoare şi alte echipamente". Kudlow a salutat ideea companiilor auto de a produce echipamente medicale când fabricile nu funcţionează.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, GM, Ford şi alte companii au produs în fabricile lor de maşini echipamente militare şi arme, iar astfel Detroit a primit porecla de "Arsenalul democraţiei".
Ford Motor a informat că începând de joi va suspenda producţia de vehicule şi motoare la unităţile sale din Europa Continentală, din cauza temerilor legate de extinderea epidemiei.
Conform informaţiilor de pe site-ul companiei, Ford are aproape 20.000 de angajaţi la uzinele sale din Germania, Spania şi România
General Motors şi Ford vor să producă în SUA echipamente medicale
Explorează subiectul
Articole Similare

22
Vor avea investitorii încredere? România caută miliarde pe piețele externe după reformele pentru reducerea deficitului (Bloomberg)
22

427
Ciolacu îl atacă pe Bolojan, după ce premierul a participat la un chef, iar înainte a anunțat tăieri: „Tot corul lăudătorilor va spune bravo”
427

2.463
VIDEO George Simion vrea să intre la guvernare: „Vrem Puterea” / Ministerul revendicat
2.463

944
Vizita lui Nicușor Dan în SUA a costat România 200.000 de euro: precizări făcute de Administrația Prezidențială
944

5.470
„Implozie” în Guvern! Subordonații lui Bolojan cer urmărirea penală a premierului și a ministrului Dezvoltării: „pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani”, reclamă sindicaliștii
5.470

42
Vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară: „România a încheiat capitolul de pensii private privind aderarea la OCDE"
42

864
VIDEO Prinde contur tronsonul Autostrăzii Sibiu-Făgăraș: progrese importante pe șantier. Care este termenul de finalizare
864

1.383
Mihai Fifor a răbufnit la adresa premierului: "Dorinţă oarbă de control! Bolojan a pus din nou Parlamentul între paranteze prin două OUG"
1.383

2.521
Țepe cu banii pentru refugiații ucraineni: percheziții în mai multe locuri / sume de peste 330.000 de lei
2.521

19
Clubul Fermierilor Români solicită un grup de lucru permanent pentru agricultură, la Cotroceni
19

8.631
VIDEO Viktor Orban desfășoară armata maghiară: acuză Ucraina pentru o posibilă sabotare a sistemului energetic
8.631

7.252
Planul Rusiei pentru „acapararea” României: „unire” între Rusia, Ucraina, România și Bulgaria / Ripostă „violentă” din țara noastră, la cel mai înalt nivel
7.252

1.161
Lukoil explică de ce a dat statul român în judecată, în scandalul sancțiunilor SUA: E caz de forță majoră
1.161

















Comentează