Jucătoarea spaniolă de tenis Garbine Muguruza (locul 16 WTA) s-a arătat optimistă cu privire la perspectiva reluării circuitului feminin şi a afirmat că speră să poată juca la turneul de Mare Şlem US Open de la New York, informează agenţia EFE potrivit Agerpres.
"Este încurajator să vedem că lucrurile avansează, astfel încât să revenim pe terenurile de tenis în această vară", a spus Muguruza pe contul său de Twitter.
"Siguranţa este pe primul loc pentru toată lumea şi, având în vedere acest lucru, sper să putem juca la New York", a adăugat jucătoarea spaniolă după ce a aflat măsurile pe care intenţionează să le implementeze organizatorii turneului.
Muguruza, învinsă în finala turneului Australian Open de americanca Sofia Kenin cu 4-6, 6-2, 6-2, la începutul acestui an, s-a aflat în izolare la reşedinţa sa din Geneva pe durata restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus în aşteptarea evenimentelor. Ultimul turneu la care intenţiona să participe a fost Indian Wells, dar a intervenit pauza forţată din cauza Covid-19.
Dorinţa ibericei de a participa la US Open nu coincide însă cu intenţia româncei Simona Halep, numărul doi mondial, care a anunţat că este ''puţin probabil'' să joace la turneul de Mare Şlem, din cauza protocolului sanitar strict impus de organizatori, în contextul pandemiei de coronavirus, preferând să se concentreze pe turneele pe zgură de la Madrid, Roma şi Roland Garros.
Garbine Muguruza speră să poată juca la US Open
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

13
Șefii in Formula 1 ar fi decis să scoată din calendar cursele din Bahrain și Arabia Saudită
13

13
Djibril Cissé a reacționat după apariţia unor zvonuri cu privire la moartea sa
13

13
Antrenorul lui Real Madrid speră că se poate baza pe Mbappe în returul cu Manchester City
13

7
Stanciu a marcat, dar Dalian Yingbo a pierdut
7

15
Mihăiţă Papară, nevoit să abandoneze în proba de banked slalom de la Jocurile Paralimpice de Iarnă: 'Uneori, voinţa unui sportiv este mai mare decât limitele corpului'
15

33
Benfica Lisabona, după ce Mourinho a fost suspendat pentru următoarele două meciuri: 'Este o decizie nedreaptă'
33

25
Antrenorul lui Bayern Munchen speră la un lot complet înainte de lupta finală pentru titlu
25

47
Agenţii FBI vor fi antrenați de luptătorii UFC: 'Este o oportunitate formidabilă pentru ei'
47

17
Filip Jianu a fost învins în sferturile turneului challenger de la Kigali
17

109
VIDEO Momente amuzante la Indian Wells: Carlos Alcaraz s-a transformat într-o 'albină' pe teren
109

40
Sportivii iranieni cer CIO dizolvarea comitetului olimpic naţional din cauza discriminării sistematice
40

138
Iranul îi răspunde lui Donald Trump: 'Nimeni nu poate exclude echipa națională de la Cupa Mondială'
138

35
VIDEO Starul norvegian Johannes Klaebo, transportat la spital după o căzătură violentă la Cupa Mondială de schi fond
35
















Comentează