Vicepreşedinta Columbiei, Marta Lucia Ramirez, a anunţat din greşeală joi pe Twitter moartea fostului preşedinte columbian Belisario Betancur, în vârstă de 95 de ani, internat la Bogota, informează AFP preluată de Agerpres.
"Îmi pare foarte rău pentru că am primit informaţii greşite care m-au făcut să îmi exprim condoleanţele ... Mă bucur să aud că preşedintele Belisario Betancourt este încă în viaţă", a scris politiciana pe Twitter, după ce cu câteva minute mai devreme oferise condoleanţe familiei lui Betancur.
"Fie ca fostul preşedinte Belisario Betancur să se odihnească în pace. Viaţa sa, munca sa, dragostea sa faţă de Columbia, insaţiabila sa curiozitate intelectuală, măreţia sa ca personalitate publică (...) sunt un exemplu. Curaj pentru Dalita (soţia lui Betancur n.e.) şi pentru toată familia sa", scrisese iniţial vicepreşedinta pe reţeaua de socializare.
Mai multe media au preluat mesajul, astfel că anunţul a declanşat un val de reacţii, însă politiciana şi-a rectificat prompt greşeala, ştergând postarea.
Fundaţia Santa Fe din Bogotá, unde fostul lider este internat, nu a comentat încă cu privire la starea de sănătate a lui Betancur, despre care se ştie că suferă de probleme cu rinichii.
Gafă colosală a vicepreședintei Columbiei - A anunțat din greșeală moartea fostului prședinte, Belisario Betancur
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

186
Reședința consulului american de la Ierusalim, lovită de un fragment de rachetă
186

1.848
Umilință supremă pentru Donald Trump: 'Se milogește la alții, chiar și la China'
1.848

12
Inundații în nordul Australiei - Guvernul trimite armata
12

37
Papa Leon al XIV-lea intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Încetați focul! Să se redeschidă căile dialogului!”
37

19
VIDEO Inundații devastatoare în Kenya - Cel puțin 62 de persoane au murit
19

1.664
”Urgență excepțională” - Israelul alocă aproape un miliard de dolari pentru achiziții militare urgente
1.664

1.496
Proces istoric împotriva Meta: tânăra care a petrecut 16 ore pe Instagram într-o singură zi în centrul acuzațiilor
1.496

1.783
Donald Trump a amenințat cu noi atacuri asupra insulei Kharg: „S-ar putea să o lovim încă de câteva ori, doar pentru distracție”
1.783

87
Referendum în Kazahstan menit să flexibilizeze sistemul - Tokaev este posibil să-şi pregătească succesorul
87

2.752
Încă un semn că SUA sunt pe modul RĂZBOI: Pe noile monede de zece cenţi nu a mai fost pus simbolul universal al păcii
2.752

218
Nave de război sud-coreene în Strâmtoarea Ormuz - Coreea de Sud analizează apelul lui Trump
218

27
Cutremur cu magnitudinea 5,3 în apropiere de El Salvador
27

2.590
Rămâne Israelul fără interceptoare în fața rachetelor iraniene? - Explicațiile IDF
2.590
















Comentează