Antone Shannon, în vârstă de 38 de ani, a fost arestat pentru a fi furat un puiet femelă de rechin-taur din Acvariul San Antonio din Texas, potrivit poliţiei citată miercuri de EFE, preluată de Agerpres.
Departamentul de poliţie din Leon Valley (Texas), oraş aflat la 15 kilometri de San Antonio, a dezvăluit marţi identitatea principalului suspect al acestui furt neobişnuit, care împreună cu alţi doi complici a reuşit să sustragă sâmbătă din acest acvariu puietul numit 'Helen', ascuns într-un cărucior de copii.
Rechinul-taur (Carcharhinus leucas) este unul dintre cele mai temuţi prădători şi unul dintre cei mai agresivi rechini din lume. Suspectul a scos din bazin puietul de rechin care măsoară 60 de centimetri, profitând de neatenţia personalului, cu o plasă de pescuit pe care o cumpărase chiar de la magazinul de suveniruri al acvariului.
Odată scos din bazin, suspectul a pus exemplarul într-un recipient cu apă, pe care l-a învelit într-o pătură, şi l-a scos din incintă într-un cărucior de copii.
Un angajat al acvariului şi-a dat însă seama că din cărucior curgea apă şi l-a urmărit pe Shannon până la ieşirea din complex. Hoţul nu a permis să-i fie verificat interiorul autoturismului, astfel încât angajatul i-a notat numărul de înmatriculare.
Pe imaginile camerelor de supraveghere se vede cum alte două persoane, a căror identitate nu a fost încă divulgată, l-au ajutat pe Shannon, care a încercat să-şi ascundă înfăţişarea sub o mustaţă falsă.
La percheziţionarea domiciliului suspectului, poliţia a descoperit şi alte exemplare marine.
'Helen' a fost înapoiată Acvariului din San Antonio în aceeaşi zi, potrivit directoarei centrului, Jamie Shank.
Furt inedit în Statele Unite. Un bărbat arestat pentru că ar fi sustras un rechin dintr-un acvariu
București
16°C
Articole Similare

2.145
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
2.145

1.632
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
1.632

38
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
38

44
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
44

2.404
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mojtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
2.404

29
Jair Bolsonaro, spitalizat după ce i s-a făcut rău în închisoare
29

29
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
29

1.210
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
1.210

61
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
61

100
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
100

92
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
92

3.153
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
3.153

116
Război între președinte și premier în Polonia - Donald Tusk anunță că va ignora veto-ul lui Karol Nawrocki
116

















Comentează