Fundaţia Altex anunţă parafarea unui protocol de colaborare cu Secretariatul General al Guvernului (SGG), pe durata unui an, prin intermediul căruia organizaţia poate dona dispozitive medicale secţiilor ATI din spitalele publice.
"Încă din primele luni de pandemie, ne-am mobilizat şi am venit în sprijinul personalului medical din linia întâi şi al pacienţilor, cu tot ce am putut, prin campania 'Împreună pentru România. Salvăm vieţi'. Din păcate, lupta împotriva Covid-19 nu s-a terminat şi este nevoie să facem, în continuare, eforturi pentru a ieşi din această situaţie. Am găsit în Secretariatul General al Guvernului un partener de discuţie deschis şi, prin acest protocol, vom contribui la salvarea de vieţi omeneşti", a declarat Mihaela Mitescu, preşedintele Fundaţiei Altex.
Potrivit unui comunicat organizaţiei, transmis luni AGERPRES, prin noul protocol, Fundaţia Altex se obligă să asigure nu doar echipamentele medicale, ci şi transportul acestora, perioada de garanţie de minimum 12 luni şi punerea în funcţiune a dispozitivelor.
La rândul său, Secretariatul General al Guvernului s-a angajat să "disemineze propunerile formulate de Fundaţia Altex către unităţile sanitare din reţeaua publică, autorităţile publice centrale sau locale, cu atribuţii specifice".
"Am spus întotdeauna că parteneriatul cu societatea civilă, cu organizaţiile neguvernamentale este extrem de important, în primul rând datorită semnalului transmis: suntem împreună, iar împreună putem reuşi orice. Desigur, orice ajutor este de folos, pentru că este esenţial ca eforturile tuturor să meargă în aceeaşi direcţie", a transmis secretarul general al Guvernului, Horaţiu Gorun.
Din luna martie 2020 şi până în prezent, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale "Dr. Victor Babeş" din Bucureşti, Spitalul Clinic Colentina din Capitală, Spitalul de Boli Infecţioase Braşov şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu au beneficiat de monitoare de Terapie Intensivă donate de Fundaţia Altex.
În total, în toată această perioadă, Fundaţia a donat produse IT şi electronice, măşti de protecţie, echipamente şi dispozitive medicale în valoare de cinci milioane de euro, către spitale, instituţii şi unităţi de învăţământ, de pe întreg teritoriul ţării.
Campania "Împreună pentru România. Salvăm vieţi" şi acţiunile umanitare vor continua şi în perioada următoare, menţionează sursa citată.
Fundaţia Altex este o organizaţie nonprofit, înfiinţată de retailerul Altex România, cu rolul de a se implica în rezolvarea problemelor cu care se confruntă societatea românească. Organizaţia are printre obiective dezvoltarea de proiecte de responsabilitate socială ce pot contribui la schimbarea sistemului de educaţie, la îmbunătăţirea sistemului medical, dar şi la promovarea de practici sustenabile pentru un mediu mai curat.
Fundaţia Altex protocol de colaborare cu Secretariatul General al Guvernului prin intermediul căruia organizaţia poate dona dispozitive medicale secţiilor ATI
Explorează subiectul
Articole Similare

10
BNR: „Euro digital este esenţial pentru protejarea suveranităţii monetare a Europei”
10

30
Ministrul Agriculturii: „Nu putem fi de acord cu dispariţia pilonului 2 al Politicii Agricole Comune!”
30

71
Moment istoric: mașinile electrice depășesc pentru prima dată benzina în UE la vânzări
71

50
Compania care dezvoltă prima centrală cu reactoare modulare mici din România, RoPower Nulcear, a devenit primul membru din România al Societăţii Nucleare Americane
50

2.530
Ce se întâmplă cu TAROM? Vicepremierul Oana Gheorghiu rupe tăcerea despre viitorul companiei: 'Vom lua o decizie care va urmări interesul României'
2.530

107
Rafinăria de aur Rafinor a produs circa 5.000 de lingouri de aur în 2025
107

30
Garda de Mediu raportează amenzi-record, cu 25% mai mari față de anul anterior
30

4.985
Oana Gheorghiu: Avem jalon PNRR până pe 31 august, restructurare pentru cel puțin trei companii de stat. Statul trebuie scos din management
4.985

1.445
România, tot mai departe de zona euro: Cel puțin 13 ani până la aderare, spun experții
1.445

3.667
Boom în industria aurului! Singura rafinărie din România raportează un an istoric: 40 de milioane de euro și 5.000 de lingouri
3.667

67
Ministrul Economiei: După 20 de ani în UE, România nu are o semnătură electronică funcțională
67

6.200
România surprinde Europa! Sectorul care a urcat spectaculos în clasament și trage economia în sus
6.200

49
Compania românească OVES Enterprise dezvoltă un sistem anti-dronă bazat pe inteligență artificială
49

















Comentează