Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că în septembrie va avea loc o şedinţă a Comisiei Tehnice a FRF în cadrul căreia se va lua o decizie în ceea ce priveşte continuarea contractului selecţionerului echipei naţionale d seniori, Edward Iordănescu.
"Ceea ce am agreat a fost ca la finalul lunii septembrie să avem din nou întâlnirea Comisiei Tehnice, unde va avea loc un nou raport de activitate şi acolo se va lua o decizie în ceea ce priveşte continuarea contractului. Edward Iordănescu se bucură de toată încrederea noastră. Ceea ce avem nevoie ca federaţie este să fim siguri că avem un selecţioner care crede că această echipă poate fi regândită, care poate să contribuie la rezultate mai bune, dar care să se angreneze şi în tot acest proces de dezvoltare de care avem nevoie", a declarat Burleanu, care a afirmat totodată că nu crede că alegerea unui alt selecţioner ar fi dus la rezultate mai bune ale echipei naţionale.
El a precizat că ultimele rezultate ale echipei naţionale în Liga Naţiunilor au creat o dezamăgire profundă la FRF.
"Tot astăzi am avut pe ordinea de zi şi raportul directorului tehnic Mihai Stoichiţă referitor la activitatea loturilor naţionale. Pentru săptămâna viitoare a fost programată o şedinţă la care a fost convocat şi selecţionerul primei reprezentative, unde acesta va prezenta un raport de activitate, dar şi propunerea de intervenţie la nivelul primei reprezentative. E o dezamăgire pe care am trăit-o cu toţii, şi nu ne referim doar la rezultatele din teren, ci şi la faptul că ne-am asumat nişte obiective mult mai mari, am avut aşteptări mult mai mari după performanţele înregistrate de România Under-21 în 2019. A fost o stare de spirit caracterizată de o dezamăgire profundă", a mai spus Burleanu.
Oficialul FRF a precizat că a identificat mai multe cauze care au condus la rezultatele slabe obţinute de România în ultima perioadă: "Am identificat şi câteva cauze care au dus la această situaţie. Ca să fiu sincer, poate e mai bine că s-a întâmplat în Liga Naţiunilor, astfel încât să putem să conştientizăm realitatea prin care trecem şi să identificăm toate zonele de intervenţie pe care ar trebui să le acoperim. Când ne referim la cauză trebuie să fim foarte sinceri cu noi, în sensul în care am avut foarte multe generaţii de jucători care nu au mai confirmat. O altă cauză este cea legată de lipsa rezultatelor, lipsa performanţelor sportive la nivelul cluburilor. Echipa naţională este dependentă de performanţa cluburilor. Jucătorii care vin din străinătate nu mai reuşesc să se impună la echipele lor şi nu mai avem jucători care să evolueze la una dintre echipe din primele cinci campionate de fotbal din Europa. De aceea e nevoie de un întreg plan de acţiune în ceea ce priveşte intervenţiile pe care tre trebui să le avem în perioada următoare".
Răzvan Burleanu şi-ar dori o implicare mai mare a statului la nivelul sportului din punct de vedere financiar şi declararea acestui sector de interes naţional.
"Avem un dezavantaj competitiv faţă de alte campionate, chiar din regiune, atunci când vorbim despre media bugetelor. Ştim foarte bine, ca să produci performanţă sportivă ai nevoie de investiţie, fie din partea statului, fie din partea mediului privat. Din păcate atât timp cât sportul nu va deveni o prioritate strategică la nivel naţional, tot efortul va pica în continuare pe umeri cluburilor, academiilor şi ai federaţiilor sportive. Acesta cred că ar trebui să fie un prilej foarte bun de asumare la nivel politic în ceea ce priveşte prioritizarea sportului ca unul de importanţă strategică, acest lucru presupunând şi o finanţare. Ceea ce a reuşit să obţină David Popovici cred că ar trebui să reprezinte o sursă de inspiraţie pentru modul în care poţi să faci performanţă, dar şi pentru modul în care statul ar trebui să se implice mult mai mult în această zonă", a ai spus Burleanu la finalul şedinţei Comitetului Executiv.
România ocupă utimul loc în Grupa a 3-a a Ligii B din Liga Naţiunilor la fotbal. Naţionala are în mandatul lui Edward Iordănescu o victorie (1-0 cu Finlanda), un egal (2-2 cu Israelul, amical) şi patru înfrângeri (0-1 cu Grecia, în meci amical; 0-2 cu Muntenegru, 0-1 cu Bosnia, 0-3 cu Muntenegru).
FRF anunță când va decide soarta lui Edward Iordănescu
Explorează subiectul
Articole Similare

18
Costel Gâlcă, cea mai vehementă ieșire a sezonului! Pe cine a pus 'tunurile' tehnicianul Rapidului
18

15
Campionatele Europene de box pentru juniori Under-17: patru pugilişti român şi-au asigurat, sâmbătă, medalii
15

14
Serie A: Atalanta Bergamo a dispus sâmbătă seara, pe teren propriu, de formaţia Cagliari
14

24
Premier League: Arsenal Londra a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, formaţia Wolverhampton
24

53
Surpriză în Giuleşti: Oțelul Galați a învins Rapid cu 2-0
53

22
Volei feminin: Victorii pentru CS Dinamo şi CSM Constanţa, în Divizia A1
22

29
FC Barcelona a învins Osasuna cu 2-0
29

18
Cu doi jucători eliminaţi, Lazio s-a impus la Parma, 1-0
18

14
Bundesliga: Hoffenheim a învins pe HSV, scor 4-1, şi e a patra în clasament
14

14
Serie A: În sfârşit, victorie pentru Torino, 1-0 cu Cremonese
14

71
Oferta de cumpărare a clubului Juventus, formulată de compania de criptomonede Tether, a fost respinsă
71

59
Salah, reintegrat în efectivul lui Liverpool ca rezervă pentru meciul cu Brighton
59

2.797
VIDEO Haos total după FCSB – Feyenoord: Imagini revoltătoare cu suporteri olandezi care au devastat un apartament din București
2.797





















Comentează