Franţa a prelungit până la 30 aprilie 2021 controalele la frontiere, din cauza ''ameninţării teroriste'' care ''rămâne foarte ridicată'', potrivit unei copii a unei note a autorităţilor franceze primită de Consiliul UE şi publicată marţi, relatează AFP potrivit Agerpres.
În acest document datat 2 octombrie, autorităţile franceze indică în special că deschiderea în septembrie a procesului în cazul atacului asupra redacţiei Charlie Hebdo şi reproducerea de către acest săptămânal a unor caricaturi ale profetului Mohammed ''necesită o vigilenţă sporită''.
''Resentimentul internaţional provocat de republicarea caricaturilor, continuarea procesului atacurilor din ianuarie 2015, comemorarea a cinci ani de la atentatele din 13 noiembrie 2015 şi organizarea altor câteva procese teroriste cu puternic impact mediatic în următoarele luni contribuie la alimentarea ameninţării teroriste care ar putea viza Franţa'', au scris autorităţile franceze.
Ele adaugă că ''mobilizarea forţelor de securitate în lupta împotriva pandemiei de COVID -19 este propice alimentării atacurilor teroriste''.
Franţa a restabilit controalele la frontiere în seara atacurilor din 13 noiembrie 2015. Controalele au fost reînnoite sistematic de atunci, la fiecare şase luni, motivul fiind o ameninţare teroristă ''foarte pregnantă''.
Nu este însă vorba despre controale sistematice, ci despre posibilitatea efectuării unor verificări de identitate la frontiere, prin derogare de la regulile privind libera circulaţie în spaţiul Schengen.
Franţa prelugeşte până la sfârşitul lunii aprilie controalele la frontiere
București
-3°C
Articole Similare

19
VIDEO Un cutremur puternic zguduie Turcia: Oamenii au ieșit din case și s-au adăpostit în mașini
19

1.283
Panică la Moscova: populația a început să folosească stații radio și pagere, după blocarea internetului mobil
1.283

556
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
556

75
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
75

512
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
512

1.863
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
1.863

69
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
69

927
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
927

578
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
578

1.609
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
1.609

30
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
30

617
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
617

496
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
496

















Comentează