Franţa nu va lua nicio "decizie pripită" cu privire la viitorul relaţiei sale strategice cu Arabia Saudită, până când faptele din jurul morţii jurnalistului Jamal Khashoggi nu vor fi deplin elucidate, a declarat miercuri o sursă de la Preşedinţia lui Emmanuel Macron, informează Reuters preluată de Agerpres.
"Dacă va trebui luată o decizie în viitor, aceasta va fi luată pe baza faptelor ce vor fi clarificate şi responsabilităţilor care au fost clar stabilite", a subliniat această sursă, citată de agenţia Reuters fără a i se dezvălui numele.
În vârstă de 59 de ani, Jamal Khashoggi, editorialist care colabora cu Washington Post, a fost ucis la 2 octombrie în consulatul ţării sale la Istanbul, unde s-a dus pentru a obţine documente administrative în vederea viitoarei sale nunţi, moarte care a provocat o emoţie puternică în întreaga lume.
După ce a negat moartea jurnalistului, guvernul saudit a avansat mai multe versiuni contradictorii, vorbind despre o 'ceartă' care s-a încheiat prost. Riadul a susţinut apoi că jurnalistul a fost ucis în cursul unei operaţiuni 'neautorizate' de care prinţul saudit moştenitor Mohammad bin Salman nu a fost informat.
Franţa nu va lua nicio decizie pripită cu privire la viitorul relaţiei sale strategice cu Arabia Saudită
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

476
Gardienii Revoluției vor capul lui Netanyahu: „Vom continua să-l vânăm şi să-l ucidem cu toată puterea noastră”
476

33
Autorităţile iraniene au arestat cel puţin 20 de persoane pentru legături cu Israelul
33

34
Alegeri locale în Franţa - Temele de dezbatere care ar putea duce la surprize
34

1.179
Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane - Legătura cu războiul din Iran
1.179

160
Japonia îi răspunde lui Trump: Orice decizie de a trimite nave militare japoneze în Orientul Mijlociu ar întâmpina „obstacole mari”
160

2.407
Industria petrolieră, consternată de postarea lui Trump despre Iran - Relație volatilă cu liderul de la Casa Albă
2.407

42
Patru palestinieni, inclusiv doi copii, uciși de forțele israeliene în Cisiordania
42

2.222
Surpriză la Havana. Negocieri secrete cu americanii - Nepotul lui Fidel Castro intră în scenă
2.222

186
Ministrul turc de externe, atac dur la Netanyahu: „Atât timp cât Netanyahu este acolo, (Israelul) va identifica mereu pe cineva drept inamic”
186

2.397
Ucraina a atacat unul dintre cele mai mari centre logistice petroliere rusești de la Marea Neagră - Centrul a mai fost vizat de atacuri
2.397

106
Explozii puternice auzite la Manama. Bahrainul găzduieşte baze militare americane
106

2.188
Războiul din Iran produce unde de șoc peste tot: piața apei din India este aruncată în aer
2.188

1.229
Zelenski toarnă 'gaz pe foc': acuză Rusia că alimentează militar Iranul
1.229
















Comentează