Statul african cere, astfel, să fie făcute reparații istorice, conform ABC News.
Franța, acuzată de crimă de Algeria!
340 din 407 membri ai Adunării Naționale a Algeriei au votat legea prin care Franța e acuzată de crimă.
Mișcarea vine la câteva săptămâni după ce statele africane au făcut o rezoluție colectivă pentru reperații și recunoașterea erei coloniale ca fiind una criminală.
Legea se referă la o perioadă de circa 130 de ani, de la debarcarea trupelor franceze în timpul domniei lui Carol al X-lea, din 1830, și până la 5 iulie 1962, data la care Algeria și-a declarat independența.
Se cere restituirea bunurilor și arhivelor duse în Franța
Statul african cere acum restituirea bunurilor și arhivelor care au fost duse, ulterior, în Franța, în perioada colonială.
De asemenea, se solicită și o hartă cu testele nucleare făcute de Franța în Algeria, între anii 1960 și 1966.
Un alt subiect este cel al repatrierii rămășițelor luptătorilor algerieni din rezistența algeriană, care ar fi ajuns, de asemenea, în Franța.
Conform noii legi, orice algerian care va celebra era colonială ar putea ajunge în închisoare.
De asemenea, actul normativ prevede pedepse cu închisoarea și pentru cei care atacă simbolurile rezistenței algeriene, precum și pentru cei care fac remarci cu conotații coloniale.
MAE-ul din Hexagon: 'O inițiativă ostilă'
În ceea ce privește solicitarea statului algerian, este puțin probabil ca Franța să o onoreze.
Un oficial de la Biroul de Presă al Ministerului francez al Afacerilor Externe a calificat gestul Algeriei drept o „inițiativă ostilă”, conform Associated Press.





























Comentează