Franţa, a doua economie a zonei euro, "are o evoluţie bună" datorită majorării cheltuielilor de consum şi în pofida restricţiilor care încă se menţin pentru a opri răspândirea pandemiei, a afirmat luni ministrul de Finanţe, Bruno Le Maire, la postul de televiziune France 2, transmite Reuters, citat de agerpres.
Obiectivul este acum ca economia franceză să revină la nivelul de creştere de dinaintea pandemiei până la finalul lui 2021, a declarat oficialul.
Bruno Le Maire a dat asigurări că ţara este în grafic pentru a-şi îndeplini ţinta de creştere de 6% în 2021.
Activitatea economică în Franţa s-a atenuat în august comparativ cu luna precedentă, din cauza problemelor din lanţurile de aprovizionare şi a impunerii ''paşaportului sanitar'' care oferă dovada vaccinării, a trecerii prin boală sau a testării negative la COVID-19. Oamenii trebuie să prezinte un ''paşaport sanitar'' atunci când merg în restaurante sau cinematografe, când călătoresc cu trenul pe distanţe lungi şi, în unele locuri, atunci când intră în centrele comerciale.
Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în sectorul serviciilor, dominant în Franţa, a scăzut la 56,4 puncte în august, de la 56,8 puncte luna precedentă, în timp ce analiştii estimau un nivel de 57 de puncte pentru luna aceasta, arată datele preliminare publicate luni de compania de analize financiare Markit.
Dificultăţile provocare de problemele cu care se confruntă transportul maritim au avut ca rezultat întreruperi în lanţurile de aprovizionare, companiile din întreaga lume fiind afectate.
De asemenea, indicatorul pentru industrie a scăzut la 57,3 puncte în august, de la 58 puncte luna precedentă, în timp ce analiştii estimau un nivel de 57,8 de puncte pentru luna aceasta. Ca urmare, indicatorul general Composite Purchasing Managers (PMI) în Franţa, care măsoară activitatea în industrie şi sectorul serviciilor, a scăzut la 55,9 puncte în august, de la 56,6 puncte luna precedentă. Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.
"O altă lună de creştere solidă în Franţa s-a înregistrat în august, arată datele preliminare. Totuşi, există factori care frânează creşterea - problemele din lanţurile de aprovizionare şi efectele impunerii ''paşaportului sanitar'' asupra afacerilor, a apreciat economistul Markit, Joe Hayes.
Franţa, a doua economie a zonei euro, va reveni la nivelul anterior pandemiei până la finalul lui 2021
București
-2°C
Articole Similare

62
Pericolul ascuns după inundațiile din Australia: "Sunt crocodili absolut peste tot”
62

167
Donald Trump dă semnale că vrea să ridice anumite sancțiuni petroliere împotriva Rusiei
167

593
O sferă de foc a brăzdat cerul Europei, stârnind uimire și speculații: care sunt explicațiile speciliștilor
593

37
Cât de mult au crescut prețurile benzinei și motorinei în Bulgaria
37

743
Trump, amenințare dură la adresa Iranului: motivul pentru care ar putea lansa un atac 'de 20 de ori mai puternic'
743

1.039
Comunitatea științifică, mută de uimire: un animal a demonstrat că e capabil de ceva ce doar oamenii pot
1.039

53
Mai mulți senatori democrați au anunțat că vor continua să forțeze voturi privind limitarea puterilor de război ale lui Donald Trump
53

585
Discuții pe axa Ankara-Teheran: cum încearcă Erdoğan și omologul său iranian să dezamorseze tensiunile provocate de interceptarea unei rachete
585

2.008
Asta a fost tot? Trump își justifică acțiunile din Iran și pare că vrea să oprească operațiunea
2.008

1.325
Propunere explozivă la Budapesta: partidul lui Viktor Orbán vrea să păstreze în Ungaria valorile băncii ucrainene
1.325

681
Israelul bombardează din nou Teheranul: explozii puternice raportate în capitala iraniană
681

771
Suntem în fața unui test major: războiul din Iran ridică întrebarea dacă Europa este pregătită pentru consecințe
771

1.189
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Orașul Huleaipole din regiunea sudică Zaporojie e pe cale să cadă în mâinile rușilor
1.189

















Comentează