Cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele francez, Emmanuel Macron, au convenit marţi asupra creării unui buget comun al zonei euro şi au avansat o propunere comună ce vizează aspecte ale crizei migraţiei, decizii anunţate la o conferinţă de presă comună după întrevederea lor desfăşurată în cadrul Consiliului ministerial franco-german, care a avut loc la Meseberg, relatează agenţiile AFP, EFE şi Reuters.
Preşedintele francez pledează de mult timp pentru constituirea unui buget al zonei euro, ca instrument de solidaritate şi de stabilitate pentru cele 19 state care folosesc moneda comună, dar faţă de care Berlinul a manifestat până în prezent anumite rezerve, relateză agerpres.
Un asemenea buget ar putea deveni efectiv în anul 2021, odată cu începerea viitorului cadru financiar multianual al UE. Dar cei doi lideri nu au oferit detalii despre acest subiect, Macron afirmând că astfel ei doresc să lase spaţiu pentru negociere cu ceilalţi membri ai zonei euro, miniştrii de finanţe urmând să stabilească până la finele anului în curs aceste detalii, în principal suma bugetului şi modalitatea de finanţare a lui.
'Ne angajăm în favoarea unui buget al zonei euro', a confirmat Merkel la conferinţa de presă comună cu Macron. Ea a mai menţionat că acest buget va fi implementat în 'paralel' cu cadrul bugetar multianual al UE şi va avea ca obiectiv 'convergenţa' între ţări, în timp ce Mecanismul European de Stabilitate (ESM) va fi pentru zona euro 'un instrument suplimentar' pentru asigurarea stabilităţii şi rezolvarea problemelor privind lichidităţile.
Merkel a mai menţionat în acelaşi context că va trebui definitivată şi uniunea bancară, pentru care mai trebuie convenit un al treilea pilon, respectiv fondul de garantare a depozitelor bancare.
Cancelarul german a admis că negocierea cu Franţa privind reforma zonei euro a fost 'cea mai complicată' dintre cele conduse concomitent de guvernul ei în perspectiva Consiliului European din 28-29 iunie, dar a apreciat că în final au 'găsit o soluţie bună'.
Un alt subiect important pe agenda acestei reuniuni şi pe cea a summitului european este criza provocată de valul de migranţi ce se intensifică din nou. Partidul bavarez partener al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a cancelarului german Angela Merkel i-a cerut luni acesteia din urmă să negocieze în două săptămâni o soluţie europeană pentru problema migraţiei, în lipsa unei asemenea soluţii liderul Uniunii Creştin-Sociale (CSU) şi totodată ministru de interne, Horst Seehofer, urmând să dispună închiderea frontierelor Germaniei pentru migranţi.
Astfel, propunerea comună avansată marţi de Merkel şi Macron include consolidarea frontierelor externe ale UE, inclusiv prin suplimentarea personalului agenţiei Frontex, şi elaborarea de măsuri pentru ca migranţii să nu poată cere azil în mai multe ţări, ci doar în ţara de intrare.
Un punct convenit în acest sens este încheierea de acorduri între principalele state ale UE afectate de valul migrator, pentru ca solicitanţii de azil să fie retrimişi în prima ţară unde au fost înregistraţi, a precizat Macron. 'Este filosofia pe care o susţinem fiecare (Franţa şi Germania n.red) (...) şi vom avansa cu toţi partenerii pe acest subiect', a promis el.
Franța și Germania s-au pus de acord cu privire la criza migrației și bugetul zonei euro
Explorează subiectul
Articole Similare

244
Un mega-tunel subacvatic se construiește într-o destinație preferată de români. Va lega Europa de Asia și va costa peste 3 miliarde de euro
244

17
Rusia pune capăt prezenței sale militare din nord-estul Siriei
17

445
Moscova pare să stocheze sute de rachete balistice iraniene - Rusia nu a efectuat nicio lansare confirmată
445

19
Creştere puternică a comenzilor şi livrărilor în 2025 pentru Airbus Helicopters
19

1.020
Ambasador rus: Armata venezueleană avea armamentul necesar pentru a-l proteja pe Maduro, dar nu a știut să-l folosească
1.020

21
Guvernatorul Californiei susţine că TikTok suprimă conţinutul critic la adresa lui Donald Trump
21

35
Directorul Anthropic avertizează ca inteligența artificială ar putea să 'scape de sub control și să domine omenirea'
35

847
ONU publică un raport foarte grav: omenirea a atins un punct de cotitură ireversibil în ceea ce privește gestionarea apei potabile
847

2.134
VIDEO Cine este 'Amelia', eleva de extremă dreapta care a devenit simbol al urii online
2.134

1.560
S-au speriat? Teheranul vrea să inceheie un acord, după ce SUA au trimis o mare armadă în regiune
1.560

1.387
VIDEO Discurs cu tentă de disperare la Bruxelles: șeful NATO avertizează că Europa nu se poate apăra fără SUA
1.387

1.337
China răspunde dur amenințărilor lui Trump împotriva Canadei
1.337

64
Statul Guanajuato din Mexic se confruntă cu o intensificare a violenţelor între carteluri şi bande
64

















Comentează