Fostul şef al Serviciului Naţional de Securitate (SNB) al Armeniei, Georgy Kutoyan, a fost găsit mort, vineri, în capitala Erevan, victimă a unei răni cu foc de armă, au anunţat autorităţile armene, informează AFP potrivit Agerpres.
"Trupul fostului director al SNB, Goergy Kutoyan, a fost găsit cu o urmă de glonţ", a precizat într-un comunicat Comitetul de Anchetă armean, fără a preciza ce pistă este privilegiată.
Apropiat al fostului preşedinte Serzh Sargsyan, Georgy Kutoyan, 39 de ani, a condus SNB din 2016 până la destituirea sa, în mai 2018, după instalarea la putere a reformatorului Nikol Pashinyan, după trei săptămâni de proteste antiguvernamentale.
Este pentru a doua oară în câteva luni când un fost responsabil al organelor de securitate din Armenia este găsit mort. În septembrie 2019, trupul neînsufleţit al fostului şef al poliţiei Hayk Harutyunyan a fost găsit la domiciliul său, victimă a unei răni la cap cu foc de armă.
Harutyunyan, care a condus poliţia armeană din 2003 până în 2008, a fost audiat ca martor în procesul care se desfăşoară în prezent împotriva fostului preşedinte Robert Kocharyan, acuzat că a pus la cale o lovitură de stat care a dus la manifestaţii sângeroase în 2008.
Fostul șef al spionilor armeni a fost găsit mort la Erevan
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

6
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
6

489
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
489

43
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
43

2.465
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
2.465

3.404
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
3.404

2.779
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
2.779

80
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
80

4.593
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
4.593

91
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
91

3.223
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
3.223

123
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
123

1.717
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
1.717

5.167
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
5.167

















Comentează