Fostul preşedinte sudanez Omar Al-Bashir, destituit şi arestat în aprilie la presiunea străzii, a fost inculpat pentru ''corupţie'', a anunţat joi agenţia oficială de presă Suna, relatează AFP potrivit Agerpres.
Ajuns la putere printr-o lovitură de stat în 1989, Al-Bashir a fost destituit şi arestat de armată pe 11 aprilie la Khartoum, ca urmare a unei noi mişcări de contestare inedită, declanşată în decembrie de triplarea preţului la pâine.
''Ministerul public a anunţat că a finalizat toate anchetele referitoare la acţiunea în justiţie intentată preşedintelui demis Omar Al-Bashir de către procurori anticorupţie'', a indicat Suna.
Citând un responsabil neidentificat, Suna a precizat că Al-Bashir este acuzat că ''deţine devize străine, că a făcut avere în mod suspect şi ilegal şi că a ordonat starea de urgenţă''.
Arestarea lui Al-Bashir nu a calmat mişcarea de contestare, care îi cere acum Consiliului militar, care a preluat frâiele puterii, să le transfere civililor.
Printre revendicările contestatarilor figurează de asemenea judecarea lui Al-Bashir şi a principalilor responsabili ai regimului său.
Fostul preşedinte sudanez, Omar Al-Bashir, inculpat pentru corupţie
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

14
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
14

1.573
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
1.573

56
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
56

1.277
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
1.277

3.781
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
3.781

1.937
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
1.937

73
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
73

44
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
44

1.276
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
1.276

60
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
60

3.282
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
3.282

61
IDF confirmă că a vizat membri ai mișcării Basij din Iran în atacurile de la Teheran din ultima zi
61

2.684
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
2.684

















Comentează