Fostul preşedinte slovac Andrej Kiska, care şi-a încheiat mandatul sâmbătă, a anunţat că a format un nou partid numit "Pentru oameni", relatează luni DPA potrivit Agerpres.
Milionarul în vârstă de 56 de ani a făcut anunţul luni în oraşul Banska Bystrica (centru), unde i-a prezentat pe cei mai importanţi colegi de campanie, cu care intenţionează să candideze la alegerile parlamentare din primăvara anului 2020.
Printre aceştia se numără unii dintre cei mai vocali critici ai mişcării de protest împotriva corupţiei apărută după uciderea jurnalistului de investigaţie Jan Kuciak în februarie 2018.
Kiska a predat funcţia prezidenţială avocatei liberale în vârstă de 45 de ani Zuzana Caputova, care a câştigat alegerile prezidenţiale în martie pentru a deveni cel mai tânăr preşedinte al ţării şi prima femeie care ocupă această funcţie.
Alegerea Zuzanei Caputova a avut loc după luni de demonstraţii împotriva uciderii lui Kuciak, care a fost împuşcat mortal în casa sa din apropierea Bratislavei în timp ce lucra la un material despre legăturile dintre guvernul slovac şi mafia italiană.
Kiska a declarat că a refuzat să candideze pentru încă un mandat prezidenţial de cinci ani deoarece doreşte să-şi asume un rol activ împotriva guvernului social-democrat, pe care îl acuză că a lăsat Slovacia să devină un "stat mafiot".
Popularitatea de care s-a bucurat de-a lungul timpului Kiska a fost afectată la sfârşitul mandatului său după izbucnirea unor scandaluri referitoare la activitatea sa din trecut în afaceri, cu controverse privind speculaţii de proprietăţi şi suspiciuni de evaziune fiscală.
El doreşte ca noul său partid să se adreseze atât conservatorilor, cât şi liberalilor care nu sunt mulţumiţi de celelalte partide
Fostul preşedinte slovac Andrej Kiska îşi face partid
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

9
VIDEO Escaladare – Eșec în negocieri pentru Liban: „Oferta preşedintelui Aoun de a negocia cu Israel nu a primit răspuns” / Tel Avivul ameninţă cu noi distrugeri
9

819
VIDEO Porci mistreți cu carnea albastră. Vânătorii au intrat în alertă/ Cazurile s-au înmulțit
819

2.138
Iranul îi adresează o întrebare retorică lui Trump: „De ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă şi de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?”
2.138

933
Tehnologie românească pe frontul din Orientul Mijlociu: AI dezvoltat în România ajută armata SUA să intercepteze drone iraniene
933

2.337
VIDEO Sfidare totală a iranienilor: lumea a ieșit în stradă în favoarea regimului, în plin război cu SUA / Președintele și şeful securităţii au mărșăluit alături de oameni
2.337

2.136
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
2.136

1.413
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
1.413

50
Acuzații de „genocid” în Gaza – CIJ: „SUA vor interveni de partea Israelului”
50

1.133
Topul filantropilor din SUA: cât au donat miliardarii și ce nume mari lipsesc de pe listă
1.133

82
Zelenski, după o întrevedere cu prințul din exil al Iranului: „Ierarhia regimului din Iran a suferit pierderi semnificative”
82

60
Rusia o declară "agent străin" pe strănepoata liderului sovietic Nikita Hruşciov
60

915
Trump se simte „onorat” să-i ucidă pe iranieni: „Ei omoară oameni nevinovați în întreaga lume de 47 de ani”
915

1.991
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
1.991
















Comentează