Fostul preşedinte peruan Alan Garcia a cerut azil la ambasada Uruguayului din Lima după ce i-a fost interzisă ieşirea din ţară pe durata unei anchete într-un caz de corupţie, a anunţat duminică Ministerul Afacerilor Externe din Peru, transmite AFP.
Ministerul a precizat într-un comunicat că a fost informat de ambasada Uruguayului că Garcia a solicitat azil în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Alan Garcia, care a avut două mandate prezidenţiale, este suspectat de implicare în scandalul mitei date în mai multe ţări din America de Sud de gigantul brazilian de lucrări publice Oderbrecht.
Sâmbătă, un tribunal din Lima a pronunţat o interdicţie de ieşire din ţară timp de 18 luni pentru fostul preşedinte social-democrat, care locuieşte în Spania. El sosise în Peru joi pentru a depune mărturie în faţa justiţiei.
EFE scrie totodată că Alan García, figură centrală a politicii peruane în ultimii 40 de ani, timp în care a fost preşedinte în două rânduri (1985-1990 şi 2006-2011), a mai utilizat în 1992 o astfel de cale pentru a eluda cu succes justiţia. Atunci, Garcia s-a refugiat la ambasada Columbiei din Lima, de unde a plecat în exil mai întâi în Columbia şi apoi în Franţa.
În această ultimă ţară, fostul preşedinte a rămas până în 2001, an în care Curtea Supremă de Justiţie a declarat prescrise infracţiunile de care era acuzat şi pentru care nu a fost vreodată judecat.
Fostul preşedinte peruan Alan Garcia, suspectat de corupţie, a cerut azil la ambasada Uruguayului din Lima
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

10
Hamas cere Iranului să nu-şi mai bombardeze vecinii
10

237
Viktor Orban a decis să le dea ucrainenilor mașinile blindate. A păstrat însă banii și aurul: 'Vă mai așteptăm'
237

19
VIDEO Atac israelian asupra unei suburbii a Berutului
19

24
Armament american pentru Taiwan: Țara își permite creșterea cheltuielilor
24

786
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
786

106
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice, anunță Iranul
106

578
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
578

1.528
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
1.528

93
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
93

2.515
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
2.515

5.514
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
5.514

2.263
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
2.263

2.569
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
2.569
















Comentează