Fostul preşedinte filipinez Rodrigo Duterte, acuzat de crime împotriva umanităţii în timpul războiului său împotriva consumatorilor şi a traficanţilor de droguri, va fi audiat pe 23 februarie de Curtea Penală Internaţională (CPI), au decis luni judecătorii tribunalului de la Haga, relatează AFP şi EFE.
Duterte, preşedintele Filipinelor în perioada 2016-2022, în prezent în vârstă de 80 de ani, se va prezenta la o audiere de "confirmare a acuzaţiilor", în timpul căreia judecătorii vor stabili dacă probele împotriva sa sunt suficient de solide pentru a justifica un proces, potrivit Agerpres.
"Ţinând cont de principiile juridice relevante, de evaluarea medicală realizată de experţi independenţi şi de toate circumstanţele, Camera a stabilit că Rodrigo Duterte este apt să fie judecat", a declarat instanţa într-un comunicat.
Procurorii CPI l-au pus sub acuzare pe Duterte pentru trei capete de acuzare privind crime împotriva umanităţii, acuzându-l de implicare în cel puţin 76 de crime.
Prima acuzaţie se referă la presupusa sa participare, în calitate de coautor, la 19 crime comise între 2013 şi 2016, pe când era primar al oraşului Davao, unul dintre principalele oraşe din sudul Filipinelor.
A doua acuzaţie se referă la 14 crime comise asupra unor suspecţi prezentaţi drept importanţi traficanţi de droguri în 2016 şi 2017, pe când era preşedinte.
A treia acuzaţie se referă la 43 de crime comise în timpul operaţiunilor care au vizat presupuşi consumatori sau dealeri de droguri. Potrivit acuzării, aceste evenimente au avut loc în Filipine între 2016 şi 2018.
În octombrie, instanţa a respins cererea sa de eliberare anticipată, hotărând că Duterte prezentă un risc de fugă şi că ar putea influenţa martorii dacă ar fi fost eliberat.
El a fost arestat la Manila în martie 2025, transportat cu avionul în Olanda în aceeaşi noapte şi de atunci este reţinut în închisoarea Scheveningen din Haga. Duterte a participat la prima audiere prin legătură video, părând slăbit şi fragil şi abia putând să vorbească.






























Comentează