Preşedintele SUA Joe Biden l-a numit marţi pe Mark Gitenstein, un colaborator de lungă durată, în funcţia de ambasador la Uniunea Europeană, în timp ce administraţia sa încearcă să consolideze legăturile cu blocul comunitar european, relatează AFP.
În timpul administraţiei lui Barack Obama, Mark Gitenstein a fost deja ambasador într-o ţară membră a UE, România, de unde provin unii dintre strămoşii săi. El a încercat în special să lupte împotriva abuzului de putere şi în favoarea privatizării economiei în această tânără democraţie, notează AFP, informează Agerpres.
Joe Biden a promis că va consolida relaţiile cu aliaţii Statelor Unite şi a fost întotdeauna un susţinător entuziast al Uniunii Europene, spre deosebire de predecesorul său Donald Trump, sceptic faţă de instituţiile internaţionale şi care a salutat Brexitul.
Avocat de profesie, Mark Gitenstein a fost timp de 17 ani consilierul democrat al Comisiei judiciare a Senatului, unde a devenit un apropiat al lui Joe Biden, care conducea această instanţă.
El a lucrat în special cu viitorul preşedinte al SUA într-un moment cheie al carierei sale - respingerea de către Senat a lui Robert Bork, candidat ultraconservator la Curtea Supremă.
Mark Gitenstein urmează să fie confirmat de Senat, unde democraţii deţin majoritatea, dar unde republicanul Ted Cruz a întârziat nominalizările din cauza obiecţiilor faţă de poziţia lui Joe Biden cu privire la gazoductul Nord Stream 2.
Fostul ambasador în România, Mark Gitenstein revine: Joe Biden l-a numit ambasador la Uniunea Europeană
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

197
Radu Miruță, întrebat dacă au ajuns primele echipamente americane la Kogălniceanu: 'Nu știu, în secunda în care discutăm, dacă a venit vreun echipament sau nu'
197

900
Ucraina a lovit Rusia în Marea Neagră: Două nave au fost distruse
900

378
Proteste ale studenților în mai multe orașe din țară: 'Buget mic pentru educație, discursuri mari'. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții
378

687
Ministrul Apărării, Radu Miruță, dezvăluie ce a vorbit cu Zelenski despre drone: 'Acele modele se vor produce în România'
687

1.940
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
1.940

1.233
Românii din Ucraina, prudenți după discuțiile dintre Nicușor Dan și Zelenski: 'Marea noastră dorință este...' / Ce garanții cer
1.233

3.787
Iranul schimbă tactica: Este prima țară din istorie care atacă cu drone... bănci din țări străine
3.787

2.120
Directorul general al ROMARM trage un semnal puternic cu privire la SAFE! 'Noi nu avem nicio informație că s-ar face producție internă'
2.120

3.677
Afganistanul a atacat Pakistanul, putere nucleară: Talibanii au lovit în capitală
3.677

2.999
REUTERS Donald Trump respinge negocierile pentru oprirea războiului cu Iranul: 'Nu este interesat / Poate va veni o zi, dar nu acum'
2.999

1.882
Slovacia s-a sucit: Renunţă să blocheze reînnoirea sancţiunilor UE împotriva Rusiei
1.882

3.153
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
3.153

4.336
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
4.336
















Comentează