ONU a confirmat miercuri că ex-preşedinta chiliană Michelle Bachelet a fost aleasă să ocupe postul de Înalt Comisar pentru Drepturile Omului, o decizie care urmează să fie ratificată vineri de Adunarea Generală a organizaţiei, transmite EFEprluată de Agerpres.
Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a anunţat nominalizarea lui Bachelet prin intermediul unui comunicat, la câteva ore după ce informaţia a apărut public din surse diplomatice.
Guterres a explicat că, după consultarea grupurilor regionale, a transmis decizia sa Adunării Generale, din care fac parte cele 193 de state membre şi care trebuie să aprobe numirea.
De aceea, preşedintele Adunării Generale, Miroslav Lajcak, a convocat o sesiune plenară pentru vineri, ora 10,00 la New York (14,00 GMT), conform biroului acestuia.
EFE notează că, în mod tradiţional, procesul este o simplă formalitate, fiind un lucru obişnuit ca propunerea secretarului general să fie acceptată prin ovaţii, fără a fi necesar un vot.
Bachelet va fi numită pe o perioadă de patru ani, începând cu 1 septembrie. Ea îl va înlocui în funcţie pe iordanianul Zeid Ra'ad al-Hussein, care îşi încheie mandatul la sfârşitul acestei luni.
Michelle Bachelet, victimă a torturii în timpul dictaturii generalului Augusto Pinochet, a fost unul dintre cei mai neobişnuiţi preşedinţi ai conservatorului stat Chile după revenirea ţării la democraţie în 1990.
De profesie medic pediatru, Michelle Bachelet a avut un prim mandat de preşedinte între 2006 şi 2010.
Stilul său amabil, politicile sociale şi creşterea economică constantă într-una din cele mai dezvoltate ţări din regiune au făcut-o pe dna Bachelet un lider cu popularitate.
După ce între 2010-2013 a condus U.N. Women (agenţia Naţiunilor Unite pentru egalitatea de gen şi emanciparea femeilor), a revenit în Chile şi a câştigat un al doilea mandat prezidenţial (2014-2018).
Fosta președintă chiliană, Michelle Bachelet, va fi numită în funcția de Înalt Comisar pentru Drepturile Omului
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

405
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
405

1.075
SUA consumă prea multă muniție în războiul din Iran. Au epuizat în două săptămâni stocurile care se refac în ani de zile
1.075

988
Aviaţia israeliană provoacă panică la Beirut în timpul vizitei secretarului general al ONU
988

67
Germania „nu doreşte să se implice” în războiul din Iran: cancelarul german a explicat motivul
67

812
Spectrul crizei din anii 70 - Ce impact va avea războiul din Iran asupra economiei americane
812

3.172
AUDIO Trump confirmă alianța militară Rusia-Iran-China: „Cred că Putin poate ajută un pic Iranul”
3.172

2.952
Donald Trump anunță escaladarea războiului cu Iranul: 'Îi vom lovi foarte tare în următoarea săptămână'
2.952

5.622
VIDEO Atac dur al Ucrainei în Rusia: 7 morți și 40 de răniți / Primele măsuri anunțate de Vladimir Putin
5.622

2.129
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
2.129

3.899
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
3.899

16.470
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
16.470

4.079
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
4.079

81
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
81
















Comentează