Boxerul britanic Amir Khan, fost campion mondial la categoria welter, a anunţat că a fost jefuit sub ameninţarea unei arme luni seară la Londra, informează DPA, potrivit Agerpres.
Khan (35 ani) a postat un mesaj pe reţelele de socializare în care a dezvăluit că el şi soţia sa, Faryal Makhdoom, sunt în siguranţă după un incident în cursul căruia s-a confruntat cu doi bărbaţi, în Leyton, care l-au ameninţat cu o armă şi l-au deposedat de ceasul pe care îl purta la mână.
"Am traversat strada cu Faryal, din fericire ea se afla la câţiva paşi în spatele meu. Doi bărbaţi au alergat către mine şi mi-au cerut ceasul, cu un pistol îndreptat spre faţa mea. Cel mai important este că amândoi suntem în siguranţă", a scris pugilistul pe contul său de Twitter.
Amir Khan, fost deţinător al centurilor cu diamante ale versiunilor WBA şi IBF, a fost învins prin KO tehnic în runda a şasea de compatriotul său Kell Brook, în luna februarie la Manchester.
Aceasta a fost a şasea înfrângere suferită de Khan pe parcursul carierei sale de boxer profesionist, în care a obţinut 34 de victorii, 21 dintre acestea înainte de limită.
Fost campion mondial la box jefuit sub amenințarea armei la Londra
București
8°C
Articole Similare

480
Gică Hagi rămâne pe primul loc. Cât ar valora astăzi 'Regele'
480

64
Kimi Antonelli, prima victorie a carierei. A câștigat Marele Premiu al Chinei
64

32
Franţa a câştigat Turneul celor Şase Naţiuni
32

121
Încă trei membre ale lotului feminin de fotbal iranian s-au întors acasă după ce li s-a acordat azil în Australia
121

31
Irakul joacă meciul de baraj pentru Cupa Mondială în Mexic. Fotbaliștii merg la Monterrey cu un avion privat
31

69
Costel Gâlcă, după victoria cu Dinamo: 'Ne dorim foarte mult să fim în fruntea clasamentului'
69

99
Sinner și Medvedev se întâlnesc în finala turneului de la Indian Wells
99

271
'Dinamo nu este respectată de arbitri', declară Zeljko Kopic, după înfrângerea echipei Dinamo în fața rivalei FC Rapid
271

1.189
Vești crunte pentru fanii 'Marelui Circ': se anulează Marile Premii de Formula 1 din Bahrain şi Arabia Saudită
1.189

37
Serie A: echipa italiană Juventus Torino a dispus sâmbătă seara, în deplasare, de formaţia Udinese
37

48
La Liga: Real Madrid a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, formaţia Elche
48

301
Rapid Bucureşti, noul lider al Superligii, după 3-2 cu Dinamo
301

29
Ianis Hagi a înscris, iar Alanyaspor a făcut egal la Izmir, 2-2 cu Goztepe
29
















Comentează