Cel puţin 205 oameni au fost ucişi, iar alţi 913 răniţi, în două săptămâni de lupte desfăşurate în cadrul ofensivei Armatei Naţionale Libiene (ANL) a mareşalului Khalifa Haftar asupra capitalei libiene Tripoli, potrivit unui nou bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite AFP potrivit Agerpres.
OMS a indicat că echipele medicale şi de chirurgie pe care le-a mobilizat continuă să intervină în spitale de campanie instalate pe liniile frontului.
Pe de altă parte, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) a menţionat miercuri un număr de 25.000 de persoane strămutate, din care peste 4.500 în 24 de ore, "cea mai mare creştere" de acest tip într-o singură zi.
De la începutul ofensivei sale, pe 4 aprilie, forţele mareşalului Haftar bat pasul pe loc în sudul capitalei Tripoli, unde se află sediul guvernului de uniune naţională, recunoscut de comunitatea internaţională, chiar dacă ANL anunţă că înregistrează progrese, notează AFP.
Forțele mareșalului Khalifa Haftar asediază capitala libiană Tripoli - Cel puţin 205 oameni au fost ucişi, iar alţi 913 răniţi
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

1.321
Cum a ajuns Volodimir Zelenski așa? Epuizarea preşedintelui Ucrainei și frustrarea faţă de Occident devine tot mai vizibilă
1.321

1.999
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
1.999

1.241
Avertisment sumbru al AIE: Cea mai mare criză de petrol din istorie lovește lumea
1.241

10.047
Oamenii lui Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
10.047

3.633
Cel mai vechi Parlament din lume rupe o tradiție veche de 700 de ani: Lovitură pentru marile familii aristocratice
3.633

4.698
Un general de rang înalt al SUA, implicat în dosarul extratereștrilor, a dispărut fără urmă, imediat după ce Trump a ordonat declasificarea informațiilor despre OZN-uri
4.698

4.328
Iranul escaladează tensiunile: Donald Trump, numit 'Satana întruchipat'; Israelul, amenințat direct cu distrugerea
4.328

4.264
Cadoul inedit pe care Donald Trump îl face oamenilor săi fideli: Pe Marco Rubio chiar nu l-a nimerit deloc
4.264

5.090
În lipsa liderului Ali Khamenei, Iranul parcă nu mai știe să lupte: Preferă să împrăștie loviturile decât să distrugă
5.090

3.066
Briefing secret la Washington: Primele șase zile de război cu Iranul au costat SUA peste 11 miliarde de dolari (Pentagon)
3.066

1.976
Motivul pentru care cea mai mare eliberare de rezerve de petrol din istorie nu va rezolva actuala criză: Piețele reacționează instinctiv
1.976

4.705
VIDEO Este nebunie în SUA: Prețurile benzinei au bubuit, în plină campanie electorală. Probleme pentru Trump și republicani
4.705

6.770
Lovitură grea pentru americani: Iranul blochează Strâmtoarea Ormuz pentru restul lumii, dar spre China curge petrolul. Beijingul devine marele câștigător al războiului din Orient
6.770

















Comentează