Forţele kurde din Siria au anunţat duminică că se vor îndepărta de "întreaga frontieră" cu Turcia, în virtutea unui acord ruso-turc pentru încetarea ofensivei Ankarei din nordul ţării, relatează AFP potrivit Agerpres.
După lansarea pe 9 octombrie a acestei ofensive îndreptate împotriva lor, forţele kurde au avut o apropiere inedită de regimul lui Bashar al-Assad şi aliatul său rus.
În virtutea unui acord încheiat între Rusia şi Turcia pe 22 octombrie, Moscova trebuie "să faciliteze retragerea" forţelor kurde şi a armamentului lor dintr-o fâşie de circa 30 km lăţime de-a lungul frontierei.
"Forţele noastre se vor retrage dincolo de fâşia de 32 km de-a lungul întregii frontiere", a confirmat duminică pentru AFP Mustafa Bali, un purtător de cuvânt al Forţelor democrate siriene (FDS), alianţă dominată de combatanţi kurzi.
"Grănicerii guvernului central (de la Damasc) vor fi desfăşuraţi de-a lungul întregii frontiere", a mai precizat FDS într-un comunicat.
Un corespondent al AFP în sectorul frontalier Sanjak Saadoun a văzut duminică blindate, dar şi vehicule militare încărcate cu artilerie grea şi transportând combatanţi părăsind regiunea pentru a se îndrepta mai spre sud.
Procesul de retragere kurdă a început joi, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO).
Agenţia oficială Sana a confirmat duminică plecarea trupelor FDS. Autorităţile de la Damasc au salutat această retragere, derulată în coordonare cu armata siriană.
Acordul ruso-turc prevede şi desfăşurarea în zona frontalieră a unor forţe ruse, care au efectuat în această săptămână primele lor misiuni de patrulare în nordul Siriei.
Conform memorandumului ruso-turc, Turcia păstrează şi controlul unei alte regiuni frontaliere din nord-est lungă de 120 km, pe care l-a obţinut în urma ofensivei sale declanşate la 9 octombrie.
Forţele kurde din Siria anunţă retragerea de la frontiera cu Turcia
București
10°C
Articole Similare

1.321
Cum a ajuns Volodimir Zelenski așa? Epuizarea preşedintelui Ucrainei și frustrarea faţă de Occident devine tot mai vizibilă
1.321

1.999
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
1.999

1.241
Avertisment sumbru al AIE: Cea mai mare criză de petrol din istorie lovește lumea
1.241

10.047
Oamenii lui Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
10.047

3.633
Cel mai vechi Parlament din lume rupe o tradiție veche de 700 de ani: Lovitură pentru marile familii aristocratice
3.633

4.698
Un general de rang înalt al SUA, implicat în dosarul extratereștrilor, a dispărut fără urmă, imediat după ce Trump a ordonat declasificarea informațiilor despre OZN-uri
4.698

4.328
Iranul escaladează tensiunile: Donald Trump, numit 'Satana întruchipat'; Israelul, amenințat direct cu distrugerea
4.328

4.264
Cadoul inedit pe care Donald Trump îl face oamenilor săi fideli: Pe Marco Rubio chiar nu l-a nimerit deloc
4.264

5.090
În lipsa liderului Ali Khamenei, Iranul parcă nu mai știe să lupte: Preferă să împrăștie loviturile decât să distrugă
5.090

3.066
Briefing secret la Washington: Primele șase zile de război cu Iranul au costat SUA peste 11 miliarde de dolari (Pentagon)
3.066

1.976
Motivul pentru care cea mai mare eliberare de rezerve de petrol din istorie nu va rezolva actuala criză: Piețele reacționează instinctiv
1.976

4.705
VIDEO Este nebunie în SUA: Prețurile benzinei au bubuit, în plină campanie electorală. Probleme pentru Trump și republicani
4.705

6.770
Lovitură grea pentru americani: Iranul blochează Strâmtoarea Ormuz pentru restul lumii, dar spre China curge petrolul. Beijingul devine marele câștigător al războiului din Orient
6.770

















Comentează