Un număr de 125 de focare de pestă porcină africană erau active pe teritoriul României la data de 15 iulie, potrivit unui comunicat al Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), transmite Agerpres.
Dintre acestea, două focare sunt în exploataţii comerciale şi un focar într-o exploataţie comercială de tip A.
Potrivit sursei citate, sunt afectate 45.794 de porcine în focarele active.
Din 2019 până în prezent, au fost stinse 3.221 focare de pestă porcină africană, iar în intervalul 8-14 iulie 2021 au fost înregistrate 30 de focare noi.
De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 şi până în prezent, au fost diagnosticate 5.800 de cazuri la mistreţi în 41 de judeţe.
În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreţi se sting după cel puţin 2 ani de la apariţia lor.
Focare de pestă porcină africană: Peste 45 de mii de porci sunt afectați
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

717
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
717

60
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit noua biserică din Valu lui Traian: Președintele Consiliului Județean Constanța a primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni
60

1.071
Studenții, revoltă în stradă. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții: 'Îmi doresc un buget mai mare' (UPDATE)
1.071

4.032
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
4.032

5.483
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
5.483

1.884
Tinerii din generația Z nu se despart de părinți. Merg cu mama de mână și la interviul de angajare
1.884

3.750
VIDEO Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
3.750

2.420
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
2.420

2.487
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
2.487

3.029
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
3.029

2.258
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.258

213
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
213

1.916
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
1.916














Comentează