Prefectul George Lazăr a declarat, vineri, într-un briefing de presă, că în judeţul Neamţ există două focare de Covid-19 în centre rezidenţiale pentru copii şi tineri cu probleme locomotorii şi psihice, precum şi un focar la un cămin privat pentru bătrâni potrivit Agerpres.
Cele două centre pentru copii şi tineri sunt în Piatra-Neamţ şi Păstrăveni, şi se află în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului (DGASPC).
Căminul privat pentru bătrâni este în localitatea Almaş iar aici au fost confirmate 14 cazuri de Covid-19, fiind vorba de angajaţi şi asistaţi.
La centrul din Păstrăveni, 16 beneficiari şi 35 angajaţi au fost confirmaţi cu Covid-19.
O asistată a centrului, care avea comorbidităţi, a decedat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ ca urmare a infectării cu Covid-19.
"Beneficiarii centrului sunt copii şi tineri cu dizabilităţi locomotorii şi psihice, şi s-a pus problema dacă bolnavii de Covid-19 să fie internaţi în spital. DSP a luat hotărârea ca beneficiarii asimptomatici să rămână în centru şi să fie trataţi acolo. Există un doctor în zonă care va urmări situaţia şi va hotărî dacă se pune problema transferului la spital. Este foarte greu să iei un tânăr instituţionalizat, cu probleme psihice, şi să îl muţi din locul lui, pe care îl cunoaşte, la un spital. De aceea a fost hotărârea ca beneficiarii să fie trataţi în centru', a declarat prefectul George Lazăr.
Prefectul de Neamţ a adăugat că angajaţii depistaţi cu Covid-19 au fost sau urmează să fie internaţi în spital.
La Centrul de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi "Sancta Maria" Piatra-Neamţ au fost confirmate 13 cazuri de Covid-19 la asistaţi şi 6 la angajaţi.
"Aici au fost probleme de acum 2-3 săptămâni, semnalate de DSP, Poliţie şi conducerea centrului. Centrul are o singură tură de pază, doar pe timp de noapte. Au fost situaţii în care tineri au părăsit centrul fără voia reprezentanţilor unităţii şi au mers în oraş chiar în perioada interdicţiei. Nu există certitudinea că nu au adus din exterior Covid-19", a explicat prefectul George Lazăr.
Prefectul de Neamţ a adăugat că a cerut conducerii DGASPC Neamţ să asigure paza centrului şi pe timp de zi dar Consiliul Judeţean Neamţ a considerat solicitarea "nefundamentată şi inoportună".
Toţi beneficiarii şi angajaţii centrelor din Piatra-Neamţ şi Păstrăveni au fost testaţi pentru Covid-19 însă nu au venit toate rezultatele.
Focare de Covid-19 în două centre pentru copii cu probleme locomotorii şi psihice şi la un cămin pentru bătrâni din județul Neamț
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

270
Proteste ale studenților în mai multe orașe din țară: 'Buget mic pentru educație, discursuri mari'. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții
270

3.054
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
3.054

4.215
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
4.215

1.465
Tinerii din generația Z nu se despart de părinți. Merg cu mama de mână și la interviul de angajare
1.465

3.308
VIDEO Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
3.308

1.898
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
1.898

2.166
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
2.166

2.483
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
2.483

2.123
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.123

184
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
184

1.850
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
1.850

5.534
VIDEO Călin Georgescu a trecut la munca de jos! Alături de fani, a plantat pomi fructiferi în localitatea "primarului Vasile și a cârciumarului Bobiță"
5.534

7.072
Fiul lui Andrei Pleșu a fost trimis în judecată. Ar fi fost 'principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din Iași'
7.072
















Comentează