Unsprezece persoane, dintre care şapte copii şi patru adulţi, au murit de la începutul anului din cauza rujeolei în Ucraina, una dintre ţările europene care înregistrează o recrudescenţă semnificativă a acestei boli, au anunţat marţi autorităţile ucrainene, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Cele mai recente decese - cel al unui copil de zece luni din regiunea Odesa (în sud) şi a unei femei în regiunea Kirovograd (centru) - au survenit la începutul lunii iunie, a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a Centrului de stat pentru sănătate publică, Olga Zakhartchenko.
În total, peste 20.500 de cazuri de rujeolă au fost înregistrate în Ucraina de la începutul anului, 12.200 în rândul minorilor, şi 8.300 la adulţi, potrivit aceleiaşi surse.
Regiunile cele mai afectate sunt cele din vestul Ucrainei (aproape 3.000 de cazuri în Liov, 2.500 de cazuri în Transcarpatia, Ivano-Frankivsk cu 2.300 de cazuri şi Cernăuţi cu 1.180 de cazuri). După regiunea Odesa (în sud) unde peste 1.800 de persoane s-au îmbolnăvit, următoarea localitate în topul îmbolnăvirilor este Kiev cu aproape 1.500 de persoane.
Regiunile Odesa şi Cernăuţi se învecinează cu România, unde rujeola a provocat zeci de decese de la sfârşitul anului 2016, precizează AFP.
Creşterea numărului de cazuri de rujeolă este de asemenea în curs în Germania, Marea Britanie, Grecia, Franţa şi Italia, printre altele, potrivit Centrului European pentru prevenirea şi controlul bolilor.
Ucraina se confruntă cu o recrudescenţa a cazurilor de rujeolă începând cu 2017, an în care dintre cele 4.800 de persoane care s-au îmbolnăvit, cinci au decedat în intervalul iunie-decembrie.
Pentru a limita riscurile de îmbolnăvire, autorităţile ucrainene fac repetate apeluri către populaţie pentru a se vaccina.
În 2016, rata vaccinării împotriva rujeolei era de doar 42% în Ucraina, a treia cea mai scăzută din lume pentru prima doză de vaccinare care se administrează la vârsta de un an, potrivit UNICEF.
Anul următor, rata de vaccinare s-a dublat, depăşind 93% potrivit Centrului ucrainean pentru sănătate publică.
Cu toate acestea, întârzierile acumulate în anii precedenţi sunt departe de a fi recuperate: aproximativ 760.000 de copii ucraineni nu au primit niciuna dintre dozele de vaccin dintre care cea de-a doua se administrează la şase ani, potrivit aceleiaşi surse.
''Rata foarte scăzută a vaccinării din anii anteriori este cauza focarului actual'', a subliniat Olga Zakhartchenko.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă o rată de vaccinare de între 95% până la 98% pentru ambele doze ale vaccinului.
Dacă acest prag ''de protecţie colectivă'' nu este atins ''focarul se produce ciclic, la fiecare cinci sau şase ani, aşa cum este şi situaţia din prezent'', a explicat Zakhartchenko.
Focar de rujeolă în Ucraina -copil de 10 luni mort la începutul lui iunie
București
6°C
Articole Similare

2.329
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
2.329

947
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
947

2.286
Teheranul ridică miza războiului: Iranul anunță strategia "ochi pentru ochi" în conflict
2.286

2.642
După Donald Trump, acum și un lider din UE vrea să facă personal pace între Rusia și Ucraina: Cere mandat de la UE să rezolve el conflictul
2.642

107
Este scandal mare în SUA: Departamentul de Justiţie face apel, după blocarea citaţiilor în ancheta penală referitoare la şeful Fed
107

2.629
Ucraina a lovit Rusia în Marea Neagră: Două nave au fost distruse
2.629

67
Israelul a efectuat 400 de valuri de bombardamente în Iran de la începutul războiului: Sunt cel puțin 1.230 de morți
67

58
Șeful ONU spune că Israelul a ucis peste 820 de civili libanezi, între care 106 copii: Ordinele de evacuare israeliene încalcă legea internaţională
58

3.096
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
3.096

83
Cubanezii au atacat un birou al Partidului Comunist într-o revoltă rară, cauzată de penele de curent
83

83
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
83

1.923
Românii din Ucraina, prudenți după discuțiile dintre Nicușor Dan și Zelenski: 'Marea noastră dorință este...' / Ce garanții cer
1.923

4.905
Iranul schimbă tactica: Este prima țară din istorie care atacă cu drone... bănci din țări străine
4.905
















Comentează