Coreea de Nord a desfăşurat muncitori non-manuali în fermele din întreaga ţară pentru a evita grave pierderi de recolte din cauza secetei, au anunţat miercuri media oficiale, notează AFP.
Ţara, dotată cu arma nucleară şi supusă sancţiunilor internaţionale pentru programele sale de arme interzise, suferă de penurie cronică de alimente.
Coreea de Nord este deosebit de vulnerabilă la dezastrele naturale, în special la inundaţii şi secetă, din cauza lipsei de infrastructură, a defrişărilor şi a deceniilor de administrare proastă a statului.
Rodong Sinmun, jurnalul oficial al Partidului Muncitorilor aflat la guvernare în Coreea de Nord, a afirmat miercuri că funcţionari ai guvernului, angajaţi care lucrează în întreprinderi şi uzine "s-au alăturat luptei în zonele afectate de secetă".
"De îndată ce au ajuns, au început să ude, lucrând împreună cu agricultorii pentru a lupta împotriva naturii", potrivit jurnalului.
Articolul nu a precizat însă amploarea pagubelor suferite până în prezent, dar a subliniat că aceste măsuri urmăresc limitarea consecinţelor actualului val de secetă şi "prevenirea unor eventuale pagube ulterioare".
Potrivit agenţiei oficiale de presă KCNA, care citează serviciile meteorologice ale ţării, se preconizează că seceta va continua toată săptămâna.
"Ploi slabe" sunt aşteptate vineri, "dar nu vor fi de ajutor pentru a rezolva seceta", a adăugat KCNA.
Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, a cerut să se ia măsuri pentru a ameliora situaţia alimentară "tensionată", cauzată de pandemie, taifunuri şi sancţiuni internaţionale.
De la începutul lui 2020, Coreea de Nord s-a izolat de restul lumii pentru a se proteja de pandemie. Ea şi-a redeschis pentru scurt timp frontiera cu China pentru traficul de mărfuri la începutul acestui an.
Phenianul a afirmat că nu a înregistrat niciun caz de COVID-19 pe teritoriul său.
Coreea de Nord, cu o economie şi agricultură în ruine după decenii de gestionare dezastruoasă şi resurse alocate programului nuclear, a cunoscut o foamete mortală în a doua jumătate a anilor 1990.
Sute de mii de persoane au murit atunci, dar unele estimări indică milioane de victime.
Foamete extremă în Coreea de Nord: funcționarii guvernamentali au fost scoși pe câmpuri
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1.357
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.357

4.860
Viktor Orbán ironizează România în timp ce îl atacă pe vicepreședintele PE: 'M-am abținut să comentez starea economiei românești'
4.860

10.514
Ce vrea Iranul pentru a opri războiul din Orientul Mijlociu: trei condiții anunțate în premieră de președintele Masoud Pezeshkian
10.514

4.852
Cum a ajuns Volodimir Zelenski așa? Epuizarea preşedintelui Ucrainei și frustrarea faţă de Occident devine tot mai vizibilă
4.852

4.376
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
4.376

1.768
Avertisment sumbru al AIE: Cea mai mare criză de petrol din istorie lovește lumea
1.768

11.868
Oamenii lui Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
11.868

4.137
Cel mai vechi Parlament din lume rupe o tradiție veche de 700 de ani: Lovitură pentru marile familii aristocratice
4.137

5.360
Un general de rang înalt al SUA, implicat în dosarul extratereștrilor, a dispărut fără urmă, imediat după ce Trump a ordonat declasificarea informațiilor despre OZN-uri
5.360

4.672
Iranul escaladează tensiunile: Donald Trump, numit 'Satana întruchipat'; Israelul, amenințat direct cu distrugerea
4.672

4.460
Cadoul inedit pe care Donald Trump îl face oamenilor săi fideli: Pe Marco Rubio chiar nu l-a nimerit deloc
4.460

5.258
În lipsa liderului Ali Khamenei, Iranul parcă nu mai știe să lupte: Preferă să împrăștie loviturile decât să distrugă
5.258

3.140
Briefing secret la Washington: Primele șase zile de război cu Iranul au costat SUA peste 11 miliarde de dolari (Pentagon)
3.140

















Comentează