Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit în creştere, cu o treaptă, ratingul pentru datoria pe termen lung a Serbiei, de la "BB" la "BB plus", perspectiva asociată fiind stabilă, transmite Bloomberg preluată de agerpres.
Calificativul "BB plus" este cu o treaptă sub nivelul "recomandat pentru investiţii".
"Îmbunătăţirea ratingului Serbiei vine în urma consolidării situaţiei macroeconomice, sprijinită de programul cu FMI. Inflaţia rămâne scăzută, şi relativ stabilă, la 1,3% în august, şi un nivel mediu de 2,1% în 2019, aşteptările inflaţioniste fiind bine ancorate. Aceste evoluţii au permis Băncii Centrale a Serbiei să reducă din iunie rata dobânzii cu 50 de puncte de bază, la 2,5%" se arată în comunicatul Fitch.
Luna aceasta, agenţia de evaluare financiară Moody's Investor Services a îmbunătăţit perspectiva de rating a Serbiei de la stabilă la pozitivă, dar a menţinut calificativul la "Ba3", două trepte sub nivelul "recomandat pentru investiţii".
Până acum Guvernul de la Belgrad a raportat excedent fiscal anul acesta, depăşind ţinta care prevedea un deficit modest. Expansiunea economică în primele două trimestre din acest an a fost mai lentă decât proiectat creştere de 3,5%.
Serbia are ca obiectiv aderarea la Uniunea Europeană până în 2025.
Fitch a îmbunătăţit ratingul Serbiei la BB plus
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

959
S-au făcut planurile la Kiev: România devine ruta-cheie pentru noua conexiune Ucraina-Bulgaria
959

45
Haosul de la conducerea noului regim din Iran complică negocierile cu SUA (presă)
45

32
Albania se pregătește pentru intrarea în UE: Dorim să închidem negocierile de aderare până în 2027
32

2.926
Șeful Pentagonului în mijlocul unui scandal uriaș - Pete Hegseth ar fi încercat o investiție care l-ar fi îmbogățit chiar inainte războiului din Iran
2.926

2.854
Femeia care are 'butonul de panică' al Pământului: cum s-a mobilizat întreaga lume pentru asteroidul care a dispărut brusc
2.854

90
VIDEO Cea mai mare dronă de transport din lume a efectuat primul zbor de probă
90

41
Negocieri de pace pentru Iran - Ministrul pakistanez de externe merge la Beijing
41

89
VIDEO Statele Unite au lansat un atac asupra unui important depozit de muniţii din Isfahan
89

4.142
Anunțul care dă de gândit și României! Rubio: „SUA ar putea să-şi reevalueze poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran”
4.142

43
Războiul din Iran accelerează tranzițiala energia verde: europenii cumpără panouri solare
43

2.387
Schimbare istorică în regiune: Cum a reușit Ungaria să depășească România la rezervele de aur
2.387

45
Israelul investighează atacurile din Liban care au ucis trei "Căşti Albastre"
45

77
VIDEO Un important port de la Marea Baltică, avariat într-un atac cu drone care a vizat nord-vestul Rusiei
77
















Comentează