Fiscul nu este pregătit să răspundă unei impozitări progresive, dar dacă vrem să facem acest lucru trebuie să avem o discuţie aşezată cu toţi factorii de decizie, în aşa fel încât noua paradigmă să ia în calcul cel puţin un an sau doi de discuţii până la o astfel de implementare, consideră Daniel Anghel, partener şi liderul Departamentului de consultanţă fiscală şi juridică în cadrul PwC România, conform Agerpres.
"Discutăm de revenirea la impozitul progresiv de câţiva ani de zile, dar fără să facem o analiză serioasă din această perspectivă. Într-adevăr mai sunt trei state membre, pe lângă România, care au un "flat tax" cu cote diferenţiate de impozitare - Estonia, Ungaria şi Bulgaria. În România, deşi impozitul este de numai 10%, trebuie să nu uităm să avem şi contribuţii de asigurări sociale la un nivel foarte ridicat, ceea ce împinge pragul undeva spre 50% al impozitării muncii şi ne califică undeva între primele zece ţări ale Uniunii Europene din această perspectivă. Mediul de afaceri susţine în continuare cota unică. Încă de la implementare, aceasta a reprezentat un brand de atragere a investiţiilor atât străine, cât şi naţionale. La acest moment, cred că ANAF nu este pregătită să schimbe paradigma pentru a răspunde unei impozitări progresive. Dacă vrem să facem acest lucru trebuie să avem o discuţie aşezată cu toţi factorii de decizie, în aşa fel încât noua paradigmă pe care o analizăm pe baza unor studii de impact coerente să ia în calcul cel puţin un an sau doi de discuţii până la o astfel de implementare. Ca atare, pentru anul 2022 nu ne aşteptăm la un astfel de lucru. Înainte de discuta de orice taxă nouă sau de impozitare progresivă, cred că ar trebui să colectăm ceea ce istoric nu colectăm", a susţinut Anghel, într-o conferinţă de specialitate, organizată miercuri.
În noiembrie 2021, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că social-democraţii au ajuns la concluzia că România nu poate rămâne ultima ţară europeană cu cotă unică de impozitare.
"Ar arăta cum arată restul Europei, în toate ţările civilizate şi cu economii mai dezvoltate decât România. Mai sunt patru state care au rămas la cota unică în Europa. Am spus foarte clar că despre cota unică şi înlocuirea cotei unice ar trebui să fie un program comun pe care să îl discutăm la anul pentru formarea bugetului din anul următor. (...) Momentan am ajuns la concluzia că nu putem rămâne ultima ţară europeană cu cotă unică. Este concluzia PSD. Este o discrepanţă imensă în acest moment în societate între cei bogaţi şi cei săraci. Haideţi să vedem practica europeană, haideţi să lăsăm specialiştii să vină cu aceste propuneri şi cred că un an de zile, cum este anul următor, avem timp să discutăm acest subiect", a afirmat liderul PSD.
PwC România organizează, miercuri, cea de-a 18-a ediţie a Conferinţei Anuale de Taxe intitulată "Află acum. Află ce urmează: Cum gestionăm schimbarea continuă?".
Fiscul nu este pregătit să răspundă unei impozitări progresive, dar dacă vrem să facem acest lucru trebuie să avem o discuţie aşezată (consultant PwC)
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

432
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
432

6
Premierul Republicii Moldova cere instituțiilor reducerea cu 20% a cheltuielilor de transport în contextul scumpirii carburanților
6

844
'Le dăm 100 de lei, la fel ca Ceauşescu': Un economist arată adevărul din spatele măsurii adoptate de Guvern privind veniturile românilor
844

13
OMV Petrom se implică în explorarea gazelor din sectorul bulgăresc al Mării Negre
13

25
'TraceMap': Noua tehnologie AI a Comisiei Europene care combate fraudele alimentare
25

2.588
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
2.588

2.518
Pe străzile din România circulă mașini fantomă: Înmatriculate în șapte țări diferite și cu kilometrajul dat mult înapoi
2.518

4.072
Europa va avea un nou furnizor de gaze. O mișcare strategică care promite să redefinească viitorul energetic
4.072

32
Răspuns rapid din partea României pentru a sprijini Republica Moldova în gestionarea poluării de pe Nistru
32

959
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
959

2.808
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.808

1.649
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.649

2.026
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
2.026
















Comentează