Uriaşul concern spaniol Inditex, deţinător a opt mărci de succes, printre care Zara, Bershka, Stradivarius, Massimo Dutti, a anunţat luni că nu mai comercializează produse vestimentare confecţionate din lână de angora, precizând că această decizie este legată de relele tratamente la care sunt supuşi iepurii de angora în China, scrie 'La Libre Belgique'.
'Am retras din magazine articolele din angora, care se găseau mai ales în colecţia de toamnă-iarnă', a declarat un purtător de cuvânt al acestui grup industrial ale cărui mărfuri sunt prezente peste 6.500 de magazine din 88 de ţări. Măsura a fost implementată 'anul trecut', a precizat sursa menţionată.
Anunţul survine după ce o asociaţie americană pentru apărarea animalelor, 'People for the Ethical Treatment of Animals' (PETA), a lansat în toamna anului 2013 o campanie de denunţare a condiţiilor în care se produce acest tip de lână. Filiala din Asia organizaţiei a difuzat înregistrări video din ferme în care muncitorii smulgeau părul din blăniţa iepurilor de angora, deşi animalele urlau de durere.
Potrivit PETA, aproximativ 90 % din blana de angora de pe piaţa mondială provine din China, unde este obţinută direct de pe iepuri vii. În această ţară asiatică nu există reglementări legale contra relelelor tratamente aplicate animalelor.
'Inditex se alătură unui număr de peste 70 de mari mărci producătoare şi de distribuţie, precum French Connection, Asos, Calvin Klein, Topshop şi Tommy Hilgiger, care au interzis definitiv lâna de angora după ancheta efectuată de PETA', susţine asociaţia într-un comunicat de presă. AGERPRES
Firma Zara renunţă la lâna de angora pentru a evita relele tratamente asupra iepurilor
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

853
ÎCCJ reacționează după anunțul referendumului lui Nicușor Dan: Victor Alistar vorbește despre 'amputarea severă' a statutului magistraților
853

853
FOTO | Carne alterată, produse expirate și depozitare necorespunzătoare: ANPC a amendat cu 7,6 milioane de lei agenți economici din domeniul alimentar
853

1.162
Ritm record în justiție, numărul dosarelor soluționate în România depășește cu mult media UE. Alistar, ÎCCJ: 'E ca și cum i-ai cere unui chirurg să facă 12 operații în loc de 5'
1.162

42
9 arme de foc descoperite de poliţişti în locuinţa unui bărbat. Se fac cercetări
42

2.634
FOTO Accident mortal în zona Pod Europa: O femeie și-a pierdut viața după ce patru mașini s-au ciocnit în lanț
2.634

1.558
Purtătorul de cuvânt al ÎCCJ acuză presiuni din partea politicului: 'Este simplu să ne uităm doar în oglinda media' / Ce avertisment lansează Victor Alistar
1.558

2.931
Povestea care a emoționat internetul, demontată de autorități: cazul jandarmului „milostiv” s-a dovedit a fi un fake
2.931

121
O femeie a fost trimisă în judecată după ce s-a căsătorit a doua oară, la interval de câteva luni, fără să fi divorţat de primul soţ
121

1.402
Un fals agent imobiliar a pus în scenă 'schema plicului', la Iași: Aproape 130.000 de € alchimizați în bani de recuzită
1.402

2.040
FOTO/VIDEO Descoperire macabră: Resturi animale în degradare și crotaliere ridicate, anchetă în curs
2.040

44
Bărbat reţinut pentru rele tratamente aplicate propriului fiu, violenţă în familie şi ameninţare
44

105
Trei tractoare furate din Italia au fost găsite în curtea unui clujean. Seriile de şasiu au fost modificate
105

3.209
Control după explozia concediilor medicale la Primăria Sectorului 2: zeci de nereguli descoperite și amenzi de 128.000 de lei
3.209

















Comentează