Finlanda va prelua în următoarele săptămâni aproximativ 100 de minori neînsoţiţi din taberele de migranţi de pe insulele greceşti din Marea Egee, a anunţat joi Ministerul grec pentru Migraţie, potrivit dpa.
În plus, Finlanda va primi 30 de migranţi adulţi ale căror familii se află deja în ţara nordică.
Germania a preluat 47 de copii migranţi, iar Luxemburg 12, în timp ce un grup de alţi 22 urmează să fie transferaţi în Elveţia în termen de două săptămâni.
Un număr de 1.600 de minori neînsoţiţi aflaţi în tabere de migranţi suprapopulate din unele ţări membre, în special în Grecia, vor fi preluaţi de alte state din Uniunea Europeană.
În prezent se află aproximativ 38.000 de persoane în taberele de migranţi din insulele Lesbos, Samos, Chios, Leros şi Kos, depăşind de câteva ori capacitatea proiectată. Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) estimează că 36% dintre aceste persoane sunt minori.
UNHCR şi numeroase organizaţii neguvernamentale i-au cerut guvernului de la Atena să decongestioneze aceste tabere prin transferarea solicitanţilor de azil în partea continentală a Greciei. Totuşi, din cauza restricţiilor de circulaţie prelungite până la 4 mai, executivul de la Atena a anunţat că planul de transferare a 2.300 de solicitanţi de azil, prevăzut pentru aprilie, va fi amânat.
Finlanda va prelua 100 de minori neînsoţiţi aflaţi în insulele greceşti din Egee
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

507
VIDEO Un cutremur puternic zguduie Turcia: Oamenii au ieșit din case și s-au adăpostit în mașini
507

1.705
Panică la Moscova: populația a început să folosească stații radio și pagere, după blocarea internetului mobil
1.705

658
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
658

96
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
96

572
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
572

2.279
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
2.279

78
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
78

1.062
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
1.062

647
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
647

1.802
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
1.802

32
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
32

671
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
671

530
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
530

















Comentează