Finlanda, gazda Campionatului Mondial de hochei pe gheaţă, ediţia 2022, a debutat cu dreptul la această competiţie, impunându-se fără drept de apel, cu scorul de 5-0, în faţa Norvegiei, vineri seară la Tampere, conform Agerpres.
Hocheiştii finlandezi au deschis scorul în cursul primei reprize, prin Harri Pesonen, iar apoi înscris alte două goluri în repriza secundă, prin Toni Rajala şi Hannes Bjorninen, tranşând practic soarta meciului. Joel Armia a majorat avantajul gazdelor în repriza a patra, înainte ca Jere Sallinen să stabilească rezultatul final.
Tot vineri, canadianul Kent Johnson a devenit al patrulea hocheist din istorie care a reuşit să înscrie la Campionatele Mondiale de juniori, Jocurile Olimpice şi Campionatele Mondiale de seniori, în cursul aceluiaşi sezon, informează Federaţia internaţională de hochei (IIHF).
Johnson a reuşit această performanţă în cursul meciului câştigat de Canada, cu scorul de 5-3, în faţa Germaniei. El marcase anterior în luna februarie la JO 2022 de la Beijing, împotriva Chinei, precum şi la CM de juniori de la Edmonton, din luna decembrie, în faţa Austriei.
Ceilalţi trei jucători care au mai reuşit un astfel de "hat-trick" unic au fost finlandezul Saku Koivu (în 1994), rusul Evgheni Malkin (2006) şi finlandezuL Eeli Tolvanen (2018), precizează IIHF.
Rezultate înregistrate vineri la CM de hochei pe gheaţă:
Grupa A
Canada - Germania 5-3
Slovacia - Franţa 4-2
Grupa B
Finlanda - Norvegia 5-0
Statele Unite - Letonia 4-1
Finlanda, gazda Campionatului Mondial de hochei pe gheaţă, ediţia 2022, a debutat cu o victorie în fața Norvegiei
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

47
Vești crunte pentru fanii 'Marelui Circ': se anulează Marile Premii de Formula 1 din Bahrain şi Arabia Saudită
47

11
Serie A: echipa italiană Juventus Torino a dispus sâmbătă seara, în deplasare, de formaţia Udinese
11

19
La Liga: Real Madrid a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, formaţia Elche
19

133
Rapid Bucureşti, noul lider al Superligii, după 3-2 cu Dinamo
133

22
Ianis Hagi a înscris, iar Alanyaspor a făcut egal la Izmir, 2-2 cu Goztepe
22

19
Oțelul Galați pierde acasă cu Csikszereda, scor 2-3, în prima etapă din play-out
19

3.994
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
3.994

9
Atletico Madrid – Getafe 1-0
9

13
Schi alpin: Julia Scheib a câştigat slalomul uriaş de la Are şi a obţinut Globul de Cristal al probei
13

13
Egal în derby, Bayer Leverkusen – Bayern Munchen 1-1
13

13
Alin Firfirică, locul 2 la aruncarea discului, la Cupa Europei de la Nicosia
13

58
Cu Chivu eliminat, Inter a făcut doar egal cu Atalanta, scor 1-1
58

38
Ze Roberto, despre motivul pentru care nu a reuşit la Real Madrid: Eram dependent de PlayStation
38















Comentează