Autorităţile austriece nu vor mai cere persoanelor care intră în ţară să prezente dovada vaccinării împotriva COVID-19 sau că au trecut prin boală, conform unei modificări a reglementărilor care urmează să intre în vigoare de luni, relatează sâmbătă dpa, potrivit Agerpres.
Turiştii nu vor mai trebui, de asemenea, să prezinte un test negativ pentru COVID-19, potrivit ordinului privind intrarea în ţară actualizat vineri seara de Ministerul austriac al Sănătăţii.
Teoretic, persoanele care intră în ţară provenind din teritorii clasificate drept zone cu variante de virus ar fi supuse unor condiţii, însă lista cu ţările pentru care se aplică aceste reguli este în prezent goală.
Final de PANDEMIE în Austria - Măsurile pregătite de autoritățile de la Viena
Articole Similare

38
UE anunţă noi sancţiuni împotriva companiilor şi persoanelor fizice implicate în comerţul cu petrol rusesc
38

4.512
Volodimir Zelenski primește un semnal crucial în pline negocieri de pace: mesajul ucrainenilor e clar
4.512

47
Ungaria dă în judecată Curtea de Justiţie a UE: motivul invocat e migrația
47

51
Cinci arestări în Grecia într-un dosar de trafic cu șapte tone de cocaină din Venezuela
51

45
Fostul premier francez François Bayrou a fost spitalizat din cauza unei „gripe foarte severe”
45

109
Cimitir musulman profanat cu capete de porc, la scurt timp după tragedia din Sydney
109

2.465
Rusia sfidează SUA, în ciuda 'presiunilor politice şi şantajului militar' american: 'În aceste zile ne exprimăm solidaritatea cu poporul venezuelean'
2.465

39
Eurostat: 14% dintre tinerii din Uniunea Europeană abandonează educaţia
39

91
Cum reuşesc fermierii din Canada să producă recolte record în ciuda secetei şi inundaţiilor
91

3.425
Vladimir Putin, mesaj ferm de la Kremlin: Fără 'armistiții artificiale', doar 'pace adevărată'
3.425

1.868
Berlinul își asumă rolul de 'arsenal al Europei': Strategia militară a lui Friedrich Merz
1.868

45
Consiliul UE prelungește și extinde regimul de sancțiuni împotriva Belarusului
45

50
Elveția își îmbunătățește previziunile după reducerea taxelor vamale americane
50





















Comentează