Filmul documentar "România Sălbatică" poate fi vizionat, începând de vineri, în cinematografele din România, anunţă Transilvania Film.
"După mii de kilometri parcurşi, sute de ore de filmare şi 10 ani de pre-producţie, cel mai mare proiect de film documentar dedicat naturii din ţara noastră, România Sălbatică, se lansează oficial astăzi, 17 septembrie, pe marile ecrane. În prima săptămână de proiecţii filmul va putea fi văzut în peste 80 de cinematografe din 40 de oraşe din ţară", potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.
"Ne bucurăm să fim cei care reuşesc să aducă România Sălbatică pe marile ecrane din atât de multe oraşe şi cinematografe, la fel cum ne bucurăm că am putut oferi acestui produs spectaculos Premiera de Gală pe care o merita: în aer liber, într-un cadru natural. Este un film al cărui mesaj ar trebui să ajungă la toţi, cu mic cu mare, aşadar vom face tot posibilul să ne asigurăm că acest lucru se va întâmpla în cât mai multe locuri din ţară.", a declarat Oana Furdea, manager de distribuţie Transilvania Film, la Premiera de Gală de la Amfiteatrul "Mihai Eminescu", citată în comunicat.
"România Sălbatică" a avut premiera mondială în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), unde a obţinut Premiul Publicului şi a fost cel mai vizionat film al ediţiei.
Ulterior a fost prezent în mai multe festivaluri şi evenimente de film din ţară, unde a continuat să umple sălile şi spaţiile în aer liber - TIFF Sibiu, Făgăraş Fest, Serile Filmului Românesc (Iaşi), TIFF Braşov, Filmul de Piatra, Caravana TIFF (Timişoara, Tăşnad, Târgu Lăpuş), Cinelatino (Călăraşi, Câmpina), Central European Film Festival (Timişoara), RowmaniaFest (Tulcea) şi Alpin Film Festival (Braşov), unde a primit Premiul "Carpaţi", oferit celui mai bun film de promovare a Munţilor Carpaţi.
În acest weekend, filmul este în programul celei de-a patra ediţii TIFF Oradea, sâmbătă 18 septembrie, de la ora 20,45, la Palatul Baroc.
Povestea din filmul documentar despre România este narată de actorul Adrian Titieni, iar muzica e semnată de compozitorul Alexei Ţurcan.
"Dincolo de imaginile fabuloase pe care documentarul le promite, coloana sonoră este un alt element de autenticitate - o iniţiativă muzicală curajoasă, prima după aproape 20 de ani, compusă şi înregistrată pentru orchestră. Bucharest Film Orchestra, prima şi singura orchestră de muzică de film din ţară, a avut misiunea de a interpreta partiturile minuţios scrise de Corina Ciuplea, dirijată fiind de Tiberiu Soare. Întreg procesul a fost înlesnit de echipa profesionistă de la UNDA Recording, mixajul final fiind opera lui Dan Georgescu", se arată în comunicat.
România Sălbatică este o producţie NTD Film, co-produsă de HBO Europe, Libra Films, Avanpost Media şi şi distribuită de Transilvania Film.
Filmul documentar 'România Sălbatică' poate fi vizionat, începând de vineri, în cinematografele din România
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

1
Sfatul unui expert în călătorii. Ce glume și afirmații nu trebuie făcute la controlul pașapoartelor
1

10
Topul filantropilor americani - Cât au donat miliardarii, ce nume lipsesc de pe listă
10

12
Casa Memorială Dinu Lipatti, transformată într-un centru cultural deschis comunităţii - Pe malul Lacului Străuleşti va începe proiectul „Promenada Verde", un spaţiu verde pentru relaxare, plimbări şi recreere
12

15
Un francez a fost înșelat cu 350.000 de euro de falsă reclamă cu actorul Jean Reno
15

39
Regina Maria și legătura sa cu marea, descoperite într-o expoziție la Cazinoul din Constanța
39

11
Netflix anunţă o continuare a filmului de animaţie "Kpop Demon Hunters"
11

90
Medicii trag un semnal de alarmă: ce sfaturi bizare oferă uneori AI pacienților – de la usturoi în anus la lapte rece pentru sângerări
90

1.318
Trupa Holograf a anunțat când și unde pot veni fanii să-și ia rămas bun de la basistul Iulian Mugurel Vrabete
1.318

6.964
De ce filmul F1 ar trebui să câștige Oscarul pentru cel mai bun film
6.964

21
19th edition of One World Romania documentary and human rights film festival to start on April 24
21

9
Proiect pilot dedicat liceenilor pasionaţi de ştiinţă, lansat de Institutul ELI-NP de la Măgurele
9

43
Corbii sunt mai inteligenţi decât se credea şi memorează teritoriile de vânătoare ale prădătorilor (studiu)
43

17
În pofida reputaţiei lor pacifiste, maimuţele bonobo sunt agresive, în special faţă de masculi (studiu)
17

















Comentează