Fiica fostului preşedinte uzbec Islam Karimov, care s-a bucurat de o vastă influenţă înainte de a cădea în dizgraţie, a fost plasată în detenţie pentru că a încălcat arestul la domiciliu, a anunţat miercuri Parchetul acestei ţări din Asia Centrală, informează AFP preluată de Agerpres.
Gulnara Karimova, în vârstă de 46 de ani, fiica cea mai mare a preşedintelui decedat în 2016 după ce peste 25 de ani s-a aflat la conducerea ţării, a fost condamnată în 2017 la 10 ani de închisoare pentru fraude, deturnare de fonduri şi trafic de valută totalizând sume uriaşe. Anul trecut, această pedeapsă a fost comutată la cinci ani de arest la domiciliu.
După cum a anunţat miercuri Parchetul uzbec, Gulnara Karimova "a încălcat în mod repetat condiţiile impuse de tribunal" şi a folosit diverse "mijloace de comunicare", printre care internetul, în pofida avertismentelor. De asemenea, potrivit Parchetului, ea a părăsit apartamentul său în noiembrie şi a refuzat să achite despăgubiri către stat.
Marţi, un tribunal a ordonat ca perioada rămasă din pedeapsa la care a fost condamnată să fie ispăşită la închisoare, a adăugat Parchetul, fără a oferi mai multe detalii.
Avocatul Gulnarei Karimova, elveţianul Gregoire Mangeat, susţine că aceasta "a părăsit forţată apartamentul în care locuia la Taşkent" şi a publicat o fotografie cu rezoluţie slabă, în care se poate vedea cum o femeie îmbrăcată într-o rochie albastră şi cu papuci de casă roz este târâtă de doi bărbaţi. "Autorităţile uzbece continuă să exercite asupra ei presiuni fizice şi psihologice, pentru ca ea să renunţe la acţiunile în justiţie şi la toate drepturile şi proprietăţile din Elveţia", susţine avocatul, denunţând "metode total arbitrare".
Soarta Gulnarei Karimova a fost multă vreme obiectul a diverse zvonuri. Justiţia uzbecă o acuză că face parte dintr-un grup infracţional ce deţine active reprezentând peste un miliard de euro în 12 ţări, inclusiv proprietăţi la Londra, Dubai, un castel lângă Paris sau o vilă în Saint-Tropez.
Considerată un timp succesoarea tatălui său, care a condus peste un sfert de secol fosta republică sovietică, Gulnara Karimova a căzut în dizgraţie după ce l-a comparat pe tatăl ei cu Stalin şi le-a criticat public pe mama şi sora ei.
Fostă ambasadoare a ţării sale la ONU, dar cunoscută şi pentru că a organizat parade de modă, a lansat o linie de bijuterii şi a fost interpretă de muzică pop, Gulnara Karimova a fost citată de asemenea în afaceri de corupţie la scară amplă în mai multe ţări din Europa şi în SUA
Fiica fostului preşedinte uzbec, Islam Karimov, a fost plasată în arest
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

230
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
230

1.739
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
1.739

1.317
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
1.317

49
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
49

38
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
38

1.012
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
1.012

49
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
49

2.718
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
2.718

55
IDF confirmă că a vizat membri ai mișcării Basij din Iran în atacurile de la Teheran din ultima zi
55

2.376
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
2.376

41
VIDEO Atac armat în SUA: doi răniți la Universitate Old Dominion din Norfolk / Atacatorul, ucis de poliţie
41

96
Spania şi-a rechemat ambasadoarea în Israel, din cauza ”insultelor şi calomniilor” proferate de Guvernul israelian, anunţă şeful diplomaţiei spaniole
96

55
Italia anunţă retragerea "temporară" a bazei sale din Irak după un atac cu dronă
55

















Comentează