Antrenoarea naţionalei feminine de fotbal a Afganistanului, americanca Kelly Lindsey, a solicitat FIFA, printr-o scrisoare adresată preşedintelui Gianni Infantino, să extindă cercetările în scandalul privind abuzurile sexuale comise asupra unor jucătoare de către fostul preşedinte al Federaţiei de profil, Kerammudin Karim, scrie Reuters potrivit Agerpres.
În iunie, Karim a fost interzis pe viaţă din orice activitate legată de fotbal pe plan intern şi internaţional, după ce Comisia de etică a FIFA l-a găsit vinovat de violenţă sexuală împotriva unor jucătoare ale primei reprezentative feminine, după ce cinci dintre acestea au reclamat abuzurile la care au fost supuse între 2013 şi 2018. De asemenea, el a fost amendat cu un milion de franci elveţieni.
Kelly Lindsey şi Khalida Popal, directoare în cadrul staff-ului naţionalei feminine, au indicat în scrisoarea trimisă preşedintelui FIFA, că există şi alte persoane, implicate direct sau indirect în acest scandal, împotriva cărora nu s-a dat nicio sancţiune.
''Există complicităţi în acest dosar la toate nivelurile în cadrul Federaţiei afgane de fotbal'', au precizat în scrisoare, printre altele, cele două semnatare.
După dezvăluirile făcute la finele anului trecut de Popal, care scos la lumină faptul că mai multe componente ale lotului naţional au fost victimele violenţei sexuale şi a ameninţărilor atât în sediul Federaţiei afgane de fotbal cât şi într-un cantonament efectuat în Iordania, în februarie 2018, preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani, s-a declarat ''şocat'' şi a ordonat deschiderea unei anchete.
FIFA sesizată să extindă cercetările privind abuzurile sexuale asupra unor jucătoare afgane
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Real Madrid anunță absența lui Courtois din cauza unei accidentări musculare
0

7
Thibaut Courtois va lipsi peste o lună din cauza unei accidentări
7

27
Florin Răducioiu: 'Mă înjură steliștii acum'
27

29
Laurențiu Reghecampf comentează instalarea lui Mirel Rădoi la FCSB
29

26
Campionul mondial Lando Norris va avea o statuie de ceară la muzeul Madame Tussauds
26

38
Marius Șumudică și-a reziliat contractul cu arabii: 'Din păcate nu am reușit să ne atingem obiectivele'
38

42
Miliardarul indonezian care era coproprietarul clubului Como a murit la vârsta de 86 de ani
42

97
CNCD reacționează după scandalul de la derby-ul Rapid - Dinamo
97

123
Ce decizie a luat Costel Gâlcă cu privire la meciul cu CFR Cluj după ce tatăl său a murit
123

48
Mirel Rădoi, despre obiectivul pe care îl are la FCSB
48

36
Programul naționalei României înainte de meciul de la Istanbul, din barajul de calificare la Cupa Mondială
36

5.866
Florin Prunea i-a cerut scuze Dianei Buzoianu după ce a spus că ministra ar fi făcut videochat
5.866

104
Mihai Stoica, după circul de la FRF: 'Niște faze penibile, țipa pe acolo'
104
















Comentează